Prima pagină » Știri externe » Condamnată la moarte, Christa Pike a supraviețuit miraculos după două injecții letale. Femeia este acum conștientă și vorbește: „Nu s-a mai întâmplat”

Condamnată la moarte, Christa Pike a supraviețuit miraculos după două injecții letale. Femeia este acum conștientă și vorbește: „Nu s-a mai întâmplat”

Condamnată la moarte, Christa Pike a supraviețuit miraculos după două injecții letale. Femeia este acum conștientă și vorbește: „Nu s-a mai întâmplat”

Execuție fără precedent în SUA. Christa Pike, femeia condamnată la moarte în Tennessee, este conștientă și poate vorbi după ce a supraviețuit administrării injecției letale. Medicii și autoritățile americane nu pot explica cum a putut rămâne în viață.

Christa Pike, în vârstă de 50 de ani, continuă să primească îngrijiri medicale de urgență într-un spital din Tennessee, unde este ținută încătușată, după tentativa eșuată de execuție de săptămâna trecută, relatează BBC.

Avocații săi au anunțat marți că femeia este acum „conștientă și vorbește”, după ce timp de câteva zile a rămas inconștientă, timp în care medicii au încercat să elimine din organism substanța folosită pentru execuție.

Pike fusese condamnată la moarte pentru uciderea lui Colleen Slemmer, în 1995. Miercurea trecută, autoritățile din Tennessee au încercat de două ori să ducă la capăt execuția prin injecție letală. În ambele cazuri, procedura a eșuat, deși pentobarbitalul fusese administrat.

Ceea ce s-a întâmplat ulterior i-a surprins inclusiv pe specialiști.

Un caz considerat fără precedent în istoria execuțiilor din SUA

Echipa juridică a femeii descrie evoluția sa drept „fără precedent din punct de vedere medical”. Prognosticul rămâne incert, însă avocații susțin că, „cel puțin, ne așteptăm la o recuperare îndelungată”.

Christa Pike ar putea fi prima persoană cunoscută care supraviețuiește după ce substanța destinată unei injecții letale a fost efectiv administrată.

În alte șapte cazuri documentate, deținuții au supraviețuit unor execuții programate, însă procedurile au fost oprite înainte ca substanțele letale să poată fi introduse în vene.

„Au făcut tot ce trebuiau să facă în cadrul procesului de execuție, dar pur și simplu nu a funcționat. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată”, a declarat Deborah Denno, criminolog și profesoară la Facultatea de Drept Fordham.

Autoritățile din Tennessee nu au explicat până acum de ce pentobarbitalul nu a provocat moartea femeii și nici dacă statul va încerca din nou să o execute. Guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, a suspendat toate execuțiile până la sfârșitul anului.

Una dintre ipotezele analizate este că substanța nu ar fi ajuns în fluxul sanguin în cantitatea anticipată.

„Majoritatea persoanelor cărora li se administrează o injecție letală mor din această cauză. De fapt, aproape toată lumea, cu excepția lui Christa. Așadar, faptul că a supraviețuit… a fost ceva neobișnuit”, a declarat dr. Joel Zivot, medic anestezist care consiliază echipa de apărare a lui Pike.

Zivot susține că există încă necunoscute importante: cantitatea de pentobarbital care a pătruns efectiv în organism, concentrația substanței în sânge după administrare și eventualele consecințe neurologice.

„Nu aș spune, în niciun caz, în acest moment, că toate riscurile majore au trecut”, a avertizat Joel Zivot.

Cum ar fi putut supraviețui celor două doze

Potrivit anestezistului, cele două doze de pentobarbital administrate ar fi trebuit să fie suficiente pentru a provoca moartea dacă substanța ar fi pătruns normal în fluxul sanguin.

„Ar fi murit cu siguranță”, afirmase Zivot după procedură.

Una dintre explicațiile posibile este că pentobarbitalul s-ar fi infiltrat în țesuturile aflate sub piele, în loc să ajungă corespunzător în circulația sanguină.

Medicul avertizase și asupra posibilității apariției unor leziuni cerebrale din cauza întârzierii resuscitării. La șase zile de la tentativa de execuție, starea neurologică și perspectiva recuperării pe termen lung nu sunt încă pe deplin cunoscute.

Avocații femeii susțin că aceasta a suferit deja „leziuni grave” la nivelul brațelor. Ei avertizaseră înaintea execuției că istoricul medical al lui Pike, inclusiv trombocitoza – o afecțiune asociată coagulării sângelui și venele sale de dimensiuni reduse ar putea provoca dificultăți în administrarea injecției și suferințe „inutile”.

Christa Pike avea 18 ani când, împreună cu iubitul său de atunci, Tadaryl Shipp, a bătut-o, torturat-o și ucis-o pe Colleen Slemmer, în vârstă de 19 ani. Cele două tinere se cunoscuseră într-un program de formare profesională destinat tinerilor cu probleme.

Avocații lui Pike urmează să se prezinte miercuri în fața unei instanțe din Nashville și au anunțat o conferință de presă în fața tribunalului.

Problemele legate de injecțiile letale nu sunt izolate în Statele Unite. Potrivit Death Penalty Information Center, peste o treime dintre execuțiile desfășurate în SUA în 2022 au fost eșuate sau au întâmpinat probleme majore.

În cazurile de injecție letală, una dintre cele mai frecvente dificultăți este obținerea unui acces intravenos sigur. Până acum însă, în incidentele documentate de organizație, procedurile fuseseră oprite înainte ca substanțele letale să fie administrate.

Un caz recent s-a produs chiar în Tennessee. Execuția lui Tony Carruthers, condamnat pentru răpirea și uciderea a trei persoane în 1994, a fost amânată în luna mai după ce personalul nu a reușit să găsească o venă prin care să administreze injecția letală. Guvernatorul i-a acordat o amânare de un an.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CCR decide în disputa de 4,8 miliarde de lei dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: restanțele salariale ale magistraților
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cum te afectează nervii la volan în situațiile-limită?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea