Prima pagină » Știri externe » Corbyn a fost reales lider al Partidului Laburist din Marea Britanie

Corbyn a fost reales lider al Partidului Laburist din Marea Britanie

Corbyn a fost reales lider al Partidului Laburist din Marea Britanie
Jeremy Corbyn a fost reales în poziția de lider al Partidului Laburist din Marea Britanie, înregistrând o victorie categorică împotriva contracandidatului sau, Owen Smith, scrie Reuters online.

În cadrul scrutinului intern, Corbyn a obținut peste 313.000 de voturi, față de cele 193.000 obținute de contracandidatul său.

Astfel, actualul lider laburst a reușit să-și consolideze poziția în interiorul partidului prin înfrângerea taberei care consideră că Partidul Laburist sub conducerea lui Corbyn se îndreaptă tot mai mult spre stânga eșichierului politic.

Liderul laburist a salutat rezultatul încurajator și a făcut un apel la membrii partidului să se unească pentru a înfrânge dominația conservatorilor și pentru a genera o „schimbare reală” în Marea Britanie.

„Alegerile sunt evenimente pătimașe și deseori marcate de partizanat, uneori, în focul dezbaterii, se spun lucruri pe care mai târziu le regretăm. Însă trebuie să ne amintim mereu că în partid că avem mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart,” a afirmat Corbyn într-un discurs susținut în cadrul congresului anual al formațiunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ pe o plajă din România! DRONĂ observată la doar 15 metri de stabilopozi. Anunțul autorităților
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Ce pensie încasează iubărețul de pe Transfăgărășan și unde a lucrat, de fapt. Are și rate de plătit
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Cum să rămâi ACTIV și să te bucuri de viață bună după 60 de ani
Click
Tragedie în Grecia: Un adolescent irlandez de 17 ani a murit electrocutat în timp ce făcea duș. Familia este devastată
Digi24
„Fiara din Balcani” încearcă să obțină eliberarea din închisoare, deși a fost sancționat de 28 de ori pentru comportament agresiv
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Un obicei zilnic simplu ar putea ameliora durerea și depresia, arată un studiu