Cum au ucis CIA și Mossad un lider Hezbollah. „A trebuit să demonstrăm că era o amenințare continuă pentru americani”

Pe 12 februarie 2008, Imad Mughniyah, șeful operațiunilor internaționale ale Hezbollah, mergea seara pe străzile Damascului, în Siria, după ce luase cina la un restaurant. O echipă CIA îl supraveghea. Când s-a apropiat de mașina sa de teren, o bombă pusă în roata de rezervă a mașinii a explodat și l-a ucis pe loc. Bomba a fost detonată de la Tel Aviv, de agenți ai Mossad, într-o colaborare americano-israeliană, relatează Washington Post.

Colaborarea între serviciile de spionaj ale SUA și Israel arată cât de importantă era ținta – un personaj care de-a lungul vremii s-a implicat într-unele dintre cele mai dure atacuri teroriste ale Hezbollah, precum cele de la ambasada Sua din Beirut sau a ambasadei Israelului din Argentina.

FINANCIAR „Entuziasmul exagerat al companiilor tech pentru AI ar putea duce la recesiune globală”, avertizează o organizație internațională

22:45

STATISTICĂ Sondaj Curs: 46% dintre bucureșteni consideră că Primarul General, Ciprian Ciucu, ar trebui să demisioneze după ce a fost pus sub acuzare de DNA

22:27

SUA nu au recunoscut niciodată implicarea în acest atac, iar Hezbollah a dat mereu vina pe Israel, însă ea a fost confirmată de 5 foști oficiali ai serviciilor secrete americane. Acest atac a forțat limitele legii americane.

Mughniyah a fost ucis într-o țară în care SUA nu se afla în război, iar atacul cu bomba plantată în mașină este privit ca o încălcare a legilor internaționale, o metodă folosită de teroriști și gangsteri.

Liderul Hezbollah se ocupa de antrenarea trupelor care atacau cu dispozitive explozive trupele americane din Irak. Autorizația pentru acest atac a necesitat informarea președintelui George W. Bush și a fost aprobată de procurorul general, șeful comunității de intelligence, consilierul pe securitate națională și de Departamentul de Justiție.

„A trebuit să demonstrăm că era o amenințare continuă pentru americani. Decizia a fost că trebuie să avem confirmarea absolută că o facem în legitimă apărare”, a declarat un fost oficial al serviciilor secrete.

Liderul Hezbollah a fost implicat în moartea a sute de americani, începând cu atacul asupra ambasadei din Beirut, unde au murit 63 de oameni, inclusiv 8 ofițeri CIA. De atunci, gruparea a devenit ținta CIA.

Mughniyah a mai fost implicat în 1984 în răpirea și torturarea șefului CIA din Liban, William F. Buckley, care a fost ucis în final. De asemenea, a fost pus sub acuzare în SUA în 1985, pentru deturnarea zborului TWA 847, decolat din Atena, și pentru uciderea scafandrului US Navy Robert Stethem, pasager în acel avion.

El s-a aflat pe lista celor mai căutați oameni de către FBI, cu o recompensă de 5 milioane de dolari pe capul său. A fost de asemenea suspectat de implicarea în planificarea atacului din Arabia Saudită, de la turnurile Khobar, în 1996, unde au murit 19 soldați americani.
Împotriva Israelului, Mughniyah a fost implicat în atentatul sinucigaș cu bombă din 1992, de la ambasada Israelului din Buenos Aires, care au ucis patru civili israelieni și 25 de argentinieni, precum și în atacul asupra centrului comunității evreiești din oraș, care a ucis 85 de oameni.

În 2003, Hezbollah a început să antreneze și să înarmeze, cu sprijin din Iran, o armată șiită în Irak, care să atace forțele coaliției. Această forță a ucis sute de soldați americani.

După uciderea lui Mughniyah, Nasrallah, liderul Hezbollah, a învinuit Israelul pentru atac și a jurat răzbunare: „Zioniști, dacă vreți război deschis, să fie război deschis peste tot”.

Premierul Israelului, Ehud Olmert, a declarat: „Israel respinge încercarea grupurilor teroriste de a-i atribui orice implicare în acest incident. Nu avem ce să comentăm”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la acea vreme a spus că „lumea este un loc mai bun fără acest om în ea. Era un criminal cu sânge rece, un criminal în masă și un terorist responsabil pentru pierderea de nenumărate vieți omenești”.

În comunitatea de informații, un fost oficial își amintește că „nu a existat jubilare. Am făcut ce aveam de făcut și am mers mai departe”.