Prima pagină » Știri externe » Cum își anihilează Kremlinul opoziția: Unii s-au îmbolnăvit subit, alții au fost otrăviți – FOTO

Cum își anihilează Kremlinul opoziția: Unii s-au îmbolnăvit subit, alții au fost otrăviți – FOTO

Un alt lider al opoziției din Rusia, Alexei Navalny,  pare că a fost ținta Kremlinului după ce a intrat în comă în timp ce se afla internat într-un spital din Siberia. Purtătorul său de cuvânt a anunțat că ceaiul pe care acesta îl băuse dimineață părea a fi otrăvit.

În prezent, bărbatul se află internat la terpaie intensivă după ce începuse să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt, relatează Reuters.

„Presupunem că Alexei a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care a consumat-o în această dimineaţă”, a punctat aceasta.
De asemenea, se pare că momentul în care acesta a băut ceaiul otrăivit a fost surprins într-o fotografie potrivit ren.tv.

Cum își anihilează Kremlinul opoziția: Unii s-au îmbolnăvit subit, alții au fost otrăviții

Alexei Navalny, în timp ce își bea ceaiul despre care se crede că a fost otrăvit / Sursă FOTO: ren.tv

Dar Alexei Navalny nu este singurul care pare că a fost luat de țintă de Kremlin.

Cum își anihilează Kremlinul opoziția: De la îmbolnăviri subite la otrăviri

SERGEI SKRIPAL

Un fost agent dublu rus care a transmis informații secrete serviciilor britanice, în vârstă de 66 de ani, și fiica sa Yulia, 33 de ani, au fost găsiți inconștienți pe o bancă din exteriorul unui centru comercial din orașul Salisbury, în martie 2018. Aceștia au fost duși la spital în stare critică, iar oficialii britanici au declarat că au fost otrăviți de Novichok, un grup de agenți format de militarii sovietici în anii ’70 -’80.

Rusia a negat orice rol în otrăvirea și a declarat că Marea Britanie promovează isteria anti-rusească.

Produsul chimic „provoacă o încetinire a inimii și restricționarea căilor respiratorii, ceea ce duce la moarte prin asfixiere. Unul dintre motivele principale pentru care acești agenți sunt alcătuiți este acela că părțile lor componente nu se află pe lista interzisă”, a spus expertul în farmacologie, profesorul Gary Stephens, de la Universitatea Reading.

VLADIMIR KARA-MURZA

Activistul opoziției ruse spune că consideră că de două ori s-ar fi încercat otrăvirea sa – în 2015 și 2017. Un laborator german a găsit ulterior în organismul său niveluri ridicate de mercur, cupru, mangan și zinc, potrivit rapoartelor medicale văzut de Reuters. Moscova a negat implicarea.

ALEXANDER LITVINENKO

Fostul agent KGB și criticat vocal al președintelui rus Vladimir Putin a murit la vârsta de 43 de ani, după ce a consumat ceai verde în care se afla poloniu-210, un izotop radioactiv rar și puternic, la Hotelul Millennium din Londra, au declarat oficialii britanici. Vladimir Putin a aprobat probabil uciderea, se precizează într-o anchetă britanică încheiată în 2016. Kremlinul a negat implicarea.

În cadrul unei anchete conduse de un judecător britanic s-a constatat că fostul bodyguard KGB Andrei Lugovoy și un alt rus, Dmitry Kovtun, l-au ucis ca parte a unei operațiuni despre care se crede că a fost, probabil, condusă de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, principalul „urmaș” al KGB-ului din epoca sovietică.

ALEXANDER PEREPILICHNY

Rusul, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit mort în apropierea casei sale de lux, pe proprietate închisă exclusivă în afara Londrei, după ce a plecat la jogging în noiembrie 2012.

Perepilichny a căutat refugiu în Marea Britanie în 2009 după ce a ajutat o anchetă elvețiană în legătură cu un sistem rusesc de spălare a banilor. Moartea sa bruscă a ridicat semne de întrebare.

Poliția britanică a exclus să joace în ciuda suspiciunilor că ar fi putut fi ucis cu o otravă rară. O anchetă în moartea sa nu trebuie să dea încă o concluzie definitivă a modului în care a murit. Într-o audierea dinainte de începerea anchetei s-a precizat că în stomacul său au fost găsite urmele unei otrave rare și mortale din planta de gelsemiu. Perepilichny savurase un bol mare de supă care conținea șorel, un preparat popular rusesc. Rusia a negat implicarea.

VIKTOR YUSHCHENKO

Iushcenko, pe atunci lider al opoziției ucrainene, a fost otrăvit în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2004, în care s-a opus premierului pro-Moscova, Viktor Ianukovici.Acesta a declarat că a fost otrăvit în timp ce lua cina în afara Kievului cu oficiali ai serviciilor de securitate ucrainene. Rusia a negat orice implicare.

Ulterior, s-a descoperit că avea în organism o cantintate de 1.000 de ori mai mare de dioxină decât ar fi trebuit să aibă în mod normal. Fața și corpul i-au fost desfigurate de otrăvire și a avut nevoie de zeci de operații de reconstruire. În 2005 acesta a devenit președinte al Ucrainei.

GEORGI MARKOV

Scriitorul bulgar, jurnalist și adversar al conducerii comuniste de la vremea respectivă din țara sa, a murit pe 11 septembrie 1978, după ce a simțit o înțepătură ascuțită în coapsă în timp ce aștepta un autobuz pe podul Waterloo din Londra. Conform relatărilor incidentului, Markov s-a uitat în urma sa și a văzut un bărbat ridicând o umbrelă care căzuse pe pământ. Bărbatul mormăi „îmi pare rău” înainte de a pleca.

Ulterior, Markov a murit din cauza a ceea ce se crede că a fost otrăvire cu ricină, pentru care nu există un antidot. Disidenții au acuzat KGB-ul sovietic că se află în spatele uciderii sale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
O femeie din Cluj a murit apărându-și fiica de fostul iubit, pe numele căruia era ordin de protecție
Cancan.ro
Lista pensionarilor scutiți de CASS. Cine nu plătește contribuția, deși are pensie peste 3.000 de lei
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Fabrica uitată de lângă „autostrada cu tuneluri”. Cum a ajuns în ruină uzina de oțet și solvenți de la Margina
Mediafax
Țara celor o mie de insule, unde se află cheile paradisului
Click
Daniela Gyorfi rupe tăcerea despre infidelitate, după 19 ani de relație cu George Tal: „În realitate, lucrurile așa sunt”
Digi24
Ce-i enervează pe ruși, chiar mai mult decât atacurile ucrainene
Cancan.ro
Data exactă când ajunge România sub domul de căldură care a făcut ravagii în vestul Europei
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa lui Cristian Mungiu. Regizorul premiat la Cannes locuiește într-o vilă spectaculoasă din București
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Leo Kanner, medicul care a descris pentru prima dată autismul și cum a ajuns lumea să înțeleagă această tulburare