Prima pagină » Știri externe » Danemarca şi Norvegia își extind COOPERAREA în domeniul apărării

Danemarca şi Norvegia își extind COOPERAREA în domeniul apărării

Danemarca şi Norvegia își extind COOPERAREA în domeniul apărării

Danemarca şi Norvegia au anunţat marţi că îşi vor consolida cooperarea în domeniul apărării pentru a-şi accelera înzestrarea armatelor în contextul degradării climatului de securitate din Europa.

Norvegia şi Danemarca sunt ţări membre NATO şi importante contributoare la ajutorul militar pentru Ucraina. Cele două ţări subliniază necesitatea consolidării apărării continentului european la nivel regional, relatează Reuters.

„Europa se află într-o situaţie de securitate delicată şi trebuie să-şi asume o mai mare responsabilitate pentru apărarea sa. Cele două ţări au nevoie să-şi consolideze capacităţile de apărare, printr-o cooperare mai strânsă. Aceasta nu va face mai puternică doar apărarea celor două naţiuni, ci va contribui de asemenea la capacitatea de apărare regională a continentului european”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Store.

Store s-a întâlnit cu omologul său danez, Mette Frederiksen, la Oslo pentru a pune la punct detaliile parteneriatului, care vor fi anunţate oficial în luna mai.

Guvernul danez a anunţat recent că va aloca 50 miliarde de coroane, echivalentul a 6,8 miliarde de euro, suplimentar cheltuielilor sale militare în 2025 şi 2026. Această majorare va ridică cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB.

Preşedintele american Donald Trump solicită ţărilor europene să-şi asume mai multe responsabilităţi în materie de apărare, trezind suspiciuni cu privire la disponibilitatea SUA de a veni în ajutor aliaţilor NATO din Europa în caz de nevoie.

CITEȘTE ȘI:

FT: Marea Britanie și UE vor discuta despre finanțarea apărării Europei în contextul tensiunilor cu Statele Unite

Reuters: Apar riscuri majore, în contextul în care TRUMP schimbă fundamental abordarea SUA față de Rusia/ Situația subminează securitatea Europei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
Românii folosesc tot mai puține vouchere de vacanță. Scăderea descurajează turismul în țară
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anul 2000, pe când era toată naturală. Transformarea spectaculoasă a vedetei de-a lungul anilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când este cel mai bun moment să verifici presiunea în anvelope: la rece sau la cald?
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Astronomii ar fi surprins o galaxie timpurie chiar în timp ce se „stingea”