Prima pagină » Știri externe » David Cameron încearcă să evite „BREXIT”-ul

David Cameron încearcă să evite „BREXIT”-ul

David Cameron încearcă să evite „BREXIT
Premierul David Cameron detaliază miercuri în fața parlamentarilor britanici proiectul de acord menit să evite o ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), care a fost primit cu răceală de către eurosceptici, relatează AFP în pagina electronică.

Uniunea Europeană și-a dezvăluit marți propunerile în vederea evitării unui „Brexit”, punând pe masă un mecansim în caz de urgență pentru ca Londra să poată tăia ajutoarele sociale migranților, dar și garanții potrivit cărora City, cartierul de afaceri londonez, nu va fi afectat de o consolidare a euro.

În Camera Comunelor, Cameron prezintă miercuri o declarație cu privire la proiectul de acord, iar după aceea, în cadrul sesiunii rezervate de obicei interpelării premierului, el le va răspunde parlamentarilor.

Premierul a salutat marți „progrese reale în patru domenii în care regatul Unit are nevoie de schimbare”, după ce președintele UE Donald Tusk a dezvăluit „propunerile în vederea unui nou acord cu Marea Britanie în UE”.

„Cred că, într-un final, vom fi în măsură să arătăm – dacă putem să securizăm ceea ce se află în acest document, finalizând detaliile și îmbunătățind și mai mult – că Marea Britanie va fi mai puternică, mai prosperă (…) în această Uniune Europeană reformată”, a spus el.

În cursul unei convorbiri relefonice cu Cameron, președintele american Barack Obama a reafirmat, marți, susținerea Statelor Unite „față de o Mare Britanie puternică într-o Uniune Europeană puternică”.

Sub presiunea eurofobilor din cadrul Ukip și aripii eurosceptice a propriului partid, premierul conservator, reales în mai 2015, a promis să organizeze un referendum pe tema unei eventuale ieșiri a Marii Britanii din UE cu riscul de a provoca o nouă criză în cadrul unei Uniuni deja zguduite de criza migrației.

„Mizele sunt foarte mari. Nimic nu este ușor în acest dosar”, a avertizat Tusk, în contextul în care Cameron intenționează să organizeze încă din iunie consultarea populară, în cazul în care le smulge acordul șefilor de stat și de guverne din UE la viitorul summit european, în perioada 18-19 februarie, la Bruxelles.

Așa cum se aștepta, euroscepticii britanici au criticat propunerile europene, dar și primarul Londrei Boris Johnson, care a îndemnat la „mult mai mult”. Liderul Ukip Nigel Farage a catalogat drept „jalnic” acordul care se profilează.

Presa britanică nu dădea semne de entuziasm miercuri dimineața. „Acordul european al lui Cameron este o glumă”, scria pe prima pagină Daily Express.

– „Acceptabil”?

Bruxellesul a propus marți un mecanism de „salvare” în vederea limitării – pe o perioadă de până la patru ani – a ajutoarelor sociale oferite muncitorilor migranți intracomunitari – în principal din Europa de Est – care se instalează pe teritoriul britanic. Tăierile ar fi reduse treptat de-a lungul acestei perioade vizate.

Această „frână” va putea fi activată în cazul „unui aflux de muncitori din alte state membre de o magnitudine excepțională”, cu aprobarea Bruxellesului și altor state membre UE.

Cameron cerea un moratoriu de patru ani, dar această solicitare „discrimantorie” este contrară liberei circulații a bunurilor și persoanelor – principiul fondator al Uniunii. Statele membre UE din Est – vizate – i s-au opus cu putere.

Secretarul de stat ceh pentru Afaceri Europene Tomas Prouza a catalogat propunerea lui Tusk drept „acceptabilă”. „Dezbaterea vizează de-acum perioada în care va fi redusă libertatea de circulație”, a comentat el.

Tusk a propus de asemenea un „mecanism” prin care cele nouă state care nu au adoptat moneda euro pot să-și exprime îngrijorările și să primească „asigurările necesare” în privința deciziilor celorlalte 19 state membre UE care folosesc moneda unică.

Acest lucru „nu constituie un (vot de) veto și nu va putea întâriza decizii urgente”, în cazul unei crize financiare, a dat el asigurări.

Franța, mai ales, vede cu ochi răi revendicările britanice asupra acestui punct, temându-se că ele vizează să protejeze interesele City.

Tusk propune, în plus, un „sistem al cartonașului roșu” care va permite, în baza deciziei a peste 55% din ansamblul parlamentelor naționale din UE, oprirea unor proiecte legislative ale Comisiei Europene.

Una dintre primele reacții ale celor 27 de colegi ai lui Cameron a venit din partea premierului liberal danez Lars Lokke Rasmussen, pe care britanicul urmează să-l viziteze vineri și care apreciază că scrisoarea lui Tusk este „o bază bună de negocieri”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?