Prima pagină » Știri externe » Decizie istorică în Bundestag. Locul pe care îl câștigă femeile în țara lui Merkel

Decizie istorică în Bundestag. Locul pe care îl câștigă femeile în țara lui Merkel

Decizie istorică în Bundestag. Locul pe care îl câștigă femeile în țara lui Merkel
Cu o femeie în funcția de cancelar federal de aproape 10 ani, Germania face, după mai mulți ani de divergențe politice, un pas important pentru egalitatea de șanse și în afaceri, nu doar în politică. Potrivit unei decizii legislative luate vineri în Bundestag, marile corporații vor fi obligate să le atribuie femeilor 30% din locurile în consiliile de administrație, informează AFP.

Decizia impunerii cotei de 30% a fost luată, simbolic, în Camera inferioară a Parlamentului german cu două zile înainte de Ziua Internațională a Femeii. Prezent în plen alături de cancelarul Angela Merkel, Manuela Schwesig, ministrul german al Familiei, a salutat rezultatul votului dându-i valoarea unui „pas istoric pentru egalitate”.

La rândul său, ministrul Justiției, Heiko Maas, a arătat că decizia reprezintă „cea mai mare contribuție la egalitate” din 1919 încoace, când femeile și-au câștigat, în Germania, dreptul de vot.

Cota de 30% ar urma să se aplice din 2016 în peste 100 de companii în care numărul femeilor la nivel de conducere este în continuare foarte redus.  De asemenea, comaniile nici lși mijlocii vor fi obligate să își facă publică „ținta de egalitate” pentru posturile de conducere. În prezent, femeile ocupă sub 20% din funcțiile de top în firmele germane.

Germania, țara cu unele dintre cele mai mari corporații, mai ales în domeniul bancar și auto, se aliniază astfel altor câteva țări europene care și-au stabilit cote obligatorii pentru femei în posturile de top. Între acestea se numără Belgia, Norvegia, Spania și Franța.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de turiști au rămas blocați în Laponia. Temperaturi de aproape minus 40 de grade
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
Câți bani a primit Iustin HVNDS, de la Antena 1, pentru cele doar 3 zile la Survivor 2026
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
Mediafax
Timothée Chalamet, Globul de Aur! Lista COMPLETĂ a câștigătorilor din 2026
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Reacția dură a preşedintelui Cubei, după ce Trump l-a amenințat să încheie un acord cu SUA „înainte să fie prea târziu”
Cancan.ro
Fenomene meteo foarte periculoase în Capitală. Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările în aceste zile, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șoferii care au parcat pe trotuar s-au trezit cu roțile blocate. Primăria a postat imaginile pe TikTok
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?