Prima pagină » Știri externe » Dieta Reginei Elisabeta a II-a | Ce mănâncă, de fapt, la 95 de ani și ce le poruncește bucătarilor să facă

Dieta Reginei Elisabeta a II-a | Ce mănâncă, de fapt, la 95 de ani și ce le poruncește bucătarilor să facă

Dieta Reginei Elisabeta a II-a | Ce mănâncă, de fapt, la 95 de ani și ce le poruncește bucătarilor să facă

În vârstă de 95 de ani, Regina Elisabeta a II-a se menține într-o formă foarte bună, iar unele voci susțin că unul dintre motive este acela că suverana britanică are o dietă foarte sănătoasă și o serie de reguli de la care nu se abate niciodată.

Darren McGrady a fost unul dintre bucătarii personali ai monarhului și a oferit recent o perspectivă asupra planului alimentar „strict” al reginei, potrivit The Daily Star.

În primul rând regina nu este o gurmandă, ci mănâncă doar atât cât are nevoie. Totodată, ea consumă doar fructe organice, de sezon, a spus fostul ei bucătar privat.

Darren McGrady a fost bucătarul personal al reginei Elisabeta a II-a între 1982 și 1993, lucrând și ca bucătar pentru Prințesa Diana, Prințul Harry și Prințul William.

El a fost principalul bucătar și în timpul vizitelor de stat ale președinților americani Ronald Reagan, Bill Clinton, Gerald Ford și George Bush Jr. și Sr.

Acesta a mai adăugat că regina are reguli speciale pentru tipurile de fructe pe care le mânâncă și pe care nu le mănâncă.

Se pare că regina mănâncă doar ceea ce este de sezon și organic, cum ar fi căpșuni vara sau merișoare iarna.

Și, la fel ca fiul ei , prințul Charles, Alteța Sa Regală nu mănâncă alimente modificate genetic.

„Îi poți trimite căpșuni în fiecare zi în timpul verii la Balmoral, iar ea nu va spune niciodată niciun cuvânt. Încercați să includeți căpșuni în meniu în ianuarie și ea le va da la o parte și va spune «să nu îndrăzniți să-mi trimiteți căpșuni modificate genetic»”, a declarat fostul bucătar al reginei.

Elisabeta a II-a păstrează secret felul său preferat de mâncare

Regina are un fel de mâncare preferat, dar a decis să-l păstreze secret pentru a evita să fie servită la fiecare vizită oficială cu aceeași mâncare, a dezvăluit o persoană apropiată Casei Regale.

„După cum mi-a spus unul dintre angajații ei, «Dacă ar spune că are o masă preferată, nu i-ar mai fi servit nimic altceva»”, a spus fostul corespondent al The Telegraph, Gordon Rayner.

McGrady a spus și că reginei i se serveşte ceaiul de după-amiază oriunde s-ar afla în lume.

„Am zburat în Australia și ne aflam pe iahtul regal. Era ora cinci dimineața, dar pentru regină era cinci după-amiaza, așa că prima mea sarcină a fost să fac biscuiți”, a adăugat McGrady.

Se știe, de asemenea, că regina este un mare fan al biscuiților cu smântână și gem și al ceaiului „Earl Grey”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...