Prima pagină » Știri externe » Doi americani, arestați în China în timp ce încercau să vadă un disident aflat la închisoare

Doi americani, arestați în China în timp ce încercau să vadă un disident aflat la închisoare

Doi americani, arestați în China în timp ce încercau să vadă un disident aflat la închisoare
Doi americani au fost arestați sâmbătă în estul Chinei, în timp ce încercau să se întâlnească la închisoare cu un disident, cu scopul de a verifica acuzații referitoare la starea sănătății acestuia, a anunțat o asociație pentru apărarea drepturilor omului cu sediul în Statele Unite, relatează AFP.

Doi americani au fost arestați sâmbătă în estul Chinei, în timp ce încercau să se întâlnească la închisoare cu un disident, cu scopul de a verifica acuzații referitoare la starea sănătății acestuia, a anunțat o asociație pentru apărarea drepturilor omului cu sediul în Statele Unite, relatează AFP.

Zhu Yufu a fost condamnat în februarie 2012 la șapte ani de închisoare, în plin proces de tranziție politică la Beijing, pentru că a scris un poem „subversiv” în care îndeamnă poporul chinez la reuniuni pentru a-și face auzită vocea.

Devra Marcus, un fost medic de la Washington, și americanul Kody Kness au efectuat o vizită în provincia Zhejiang (est) cu speranța de a-l examina pe Zhu Yufu.

Însă autoritățile penitenciare le-au interzis intrarea și i-au arestat, a anunțat ChinaAid, o asociație pentru apărarea drepturilor omului cu sediul în Statele Unite.

Într-un comunicat dat publicității înainte de plecare, doctorul Marcus a anunțat că efectuează prima sa vizită în China, cu scopul de a studia pictura, dar că dorește totodată să îl vadă pe Zhu Yufu.

Doctorul Marcus a anunțat că a primit informații potrivit cărora Zhu Yufu, în vârstă de 60 de ani, nu ar primi hrană și medicamente în mod regulat și că și-a pierdut cunoștința în mai multe rânduri.

„Pe baza acestor informații, mă tem că domnul Zhu (Yufu) se confruntă cu riscul unei morți iminente din cauza lipsei de îngrijiri și tratament medical”, a scris ea.

Zhu Yufu a scris un poem în care afirma că „A venit momentul, poporule chinez! Piața aparține tuturor” și „este timpul să vă folosiți picioarele să mergeți în piață pentru a opta”, referindu-se aparent la Piața Tiananmen, epicentrul, în inima Beijingului, a unor manifestații de masă în mai-iunie 1989, reprimate în sânge, și teatrul, uneori, în prezent, al unor acțiuni de protest izolate.

Disidentul a fost condamnat pentru „incitare la subversiune față de putere și stat”.

Statele Unite au îndemnat la eliberarea lui Zhu Yufu și altor deținuți condamnați pentru faptul că și-au exprimat în mod liber opiniile politice în mod pașnic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic