Prima pagină » Știri externe » Doi jurnaliști ai Le Monde susțin că au fost martori ai unor atacuri cu arme chimice în Siria. „Oamenii se prăbușesc, se sufocă”

Doi jurnaliști ai Le Monde susțin că au fost martori ai unor atacuri cu arme chimice în Siria. „Oamenii se prăbușesc, se sufocă”

Doi jurnaliști ai Le Monde susțin că au fost martori ai unor atacuri cu arme chimice în Siria.
Armata siriană a recurs la arme chimice împotriva forțelor rebele în suburbiile Damascului, potrivit unor reporteri ai Le Monde prezenți la fața locului în aprilie și mai și a căror poveste este publicată luni de cotidianul francez, relatează AFP.

Armata siriană a recurs la arme chimice împotriva forțelor rebele în suburbiile Damascului, potrivit unor reporteri ai Le Monde prezenți la fața locului în aprilie și mai și a căror poveste este publicată luni de cotidianul francez, relatează AFP. 

Trimișii speciali ai Le Monde „au fost martori timp de mai multe zile” ai utilizării unor explozibili chimici și ai efectelor lor asupra combatanților pe frontul din Jobar, un „cartier /(situat) la ieșirea din Damasc, unde rebelii au pătruns în ianuarie”, afirmă reporterul Jean-Philippe Rémy.

La 13 aprilie, fotograful Laurent Van der Stockt a văzut cum combatanții „au început să tușească, apoi să își pună măștile de gaz, fără grabă aparent, dar în realitate deja expuși. Oamenii se prăbușesc, se sufocă, vomită”.

Jurnaliștii au strâns mărturii despre utilizarea acestor produse pe o zonă mai extinsă, în jurul capitalei.

Într-un material video realizat de Laurent Van der Stock, care poate fi vizionat pe site-ul monde.fr, combatanții și medicii povestesc despre simptomele provocate de aceste produse: dificultăți respiratorii, dureri de cap, pupile contractate, stare de rău … „Dacă nu sunt tratați imediat, mor”, mărturisește, sub acoperirea anonimatului, un medic de la spitalul Al-Fateh din Kaffer Battna, în enclava rebelă din regiunea Ghutta, în apropiere de Damasc.

S-au prelevat mai multe eșantioane de la victime și sunt în analiză, afirmă medicii.

„Gazele sunt folosite pe front punctual, evitându-se răspândirea masivă care ar constitui ușor dovezi de necontestat”, scrie Jean-Philippe Rémy, în timp ce regimul sirian neagă folosirea armelor chimice.

Articolul citează și o „sursă occidentală bine informată”, potrivit căreia puterea siriană a recurs la „amestecul de produse, în special cu gaze antirevoltă (lacrimogene) pentru a bruia pistele și observarea simptomelor”.

ONU a cerut din nou, miercuri, Damascului să le permită experților să ancheteze în Siria posibila folosire a armelor chimice, invocând „informații din ce în ce mai numeroase” privind folosirea acestor arme în conflict.

În așteptarea permisiunii Damascului, anchetatorii ONU se limitează la strângerea informațiilor disponibile în afara Siriei, în special contactând medicii și refugiații din țările vecine.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ