Prima pagină » Știri externe » După Franța și ONU, Marea Britanie anunță dovezi privind utilizarea de arme chimice în Siria

După Franța și ONU, Marea Britanie anunță dovezi privind utilizarea de arme chimice în Siria

După Franța și ONU, Marea Britanie anunță dovezi privind utilizarea de arme chimice în Siria
Londra deține "probe fiziologice" privind utilizarea gazului sarin în Siria, potrivit unui oficial, transmite AFP.

Marea Britanie deține probe „fiziologice” privind utilizarea gazului sarin în Siria, „foarte probabil” de către regimul lui Bashar al-Assad, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului britanic, relatează AFP.

„Am obținut eșantioane fiziologice din Siria care au fost testate” în Anglia, iar „substanțele obținute în Siria au dezvăluit prezența gazului sarin”, a declarat acest purtător de cuvânt.

„Potrivit estimărilor noastre, utilizarea de arme chimice în Siria este foarte probabil o faptă (comisă) de regimul” de la Damasc, a continuat el, adăugând că Marea Britanie nu deține „în prezent probe privind utilizarea de către opoziția” siriană a unor arme chimice.

„Există o cantitate în creștere de informații, limitate dar convingătoare, care dovedesc că regimul a utilizat – și continuă să utilizeze – arme chimice, și anume gaz sarin”, a mai spus purtătorulde cuvânt.

„Utilizarea de armament chimic este o crimă de război”, a subliniat el, amintind că Londra îi cere președintelui Bashar al-Assad să permită „anchetatorilor ONU un acces imediat și fără restricții” pe teritoriul sirian.

Aceste declarații au fost făcute în contextul în care Franța a acuzat regimul sirian că a utilizat cel puțin o dată gaz sarin în Siria, oferind asigurări că „toate opțiunile” sunt de-acum „pe masă” pentru comunitatea internațională.

Un raport ONU prezentat marți de BBC News anunța că atât forțele pro-guvernamentale, cât și rebelii din Siria au folosit arme chimice cel puțin în ultimele luni ale acestui conflict. Comisia de investigație a Națiunilor Unite s-a putut pronunța asupra tipului de arme chimice ar fi vorba.

Folosirea armelor chimice este un aspect foarte important în ceea ce privește modul în care restul lumii se raportează la conflictul din Siria – spre exemplu, dacă va exista o intervenție străină în acest conflict sau nu. Statele Unite, spre exemplu, au descris un astfel de scenariu drept „linia roșie” pentru Administrația Obama. Despre aceeași linie roșie constituită de armele chimice au vorbit și turcii, ba chiar și guvernul Assad.

Totodată, doi jurnaliști ai cotidianului francez Le Monde susțin că au fost martorii unor atacuri cu arme chimice în Siria și au adus în Franța probe pentru analiză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Frumoasa iubită a fotbalistului din naționala României își etalează geanta de 3.000 de euro, dar bagă motorină de 199,97 lei
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Nimeni nu știe cine a creat aceste arme letale de vânat mamuți