Prima pagină » Știri externe » Efectul Brexit. Cetățenii UE care nu s-au înregistrat la timp pentru statutul de ședere, deportați din Marea Britanie, chiar dacă respectă criteriile

Efectul Brexit. Cetățenii UE care nu s-au înregistrat la timp pentru statutul de ședere, deportați din Marea Britanie, chiar dacă respectă criteriile

Marea Britanie va deporta cetățenii UE care nu au aplicat la timp pentru a primi statut de ședere în Regatul Unit după Brexit, a declarat Brandon Lewis, adjunct al ministrului britanic de Interne, citat de postul BBC News.

Marea Britanie va deporta cetățenii UE care nu au aplicat la timp pentru a primi statut de ședere în Regatul Unit după Brexit, a declarat Brandon Lewis, adjunct al ministrului britanic de Interne, citat de postul BBC News.

Oficialul a explicat că persoanele în această situație vor fi deportate chiar dacă îndeplinesc toate criteriile pentru a primi un permis de ședere.

Ministerul de Interne de la Londra a transmis că 1,8 milioane de europeni s-au înregistrat deja în Sistemul de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană în vederea obținerii noului statut de ședere în Regatul Unit.

Termenul maxim pentru a aplica este 31 decembrie 2020, în cazul unui Brexit fără acord, și 30 iunie 2021, în cazul unui Brexit cu acord.

Potrivit estimărilor Observatorului pentru Migrația de la Universitatea Oxford, în Marea Britanie locuiesc până la 3,3 milioane de cetățeni din alte state membre UE.

Lewis a declarat pentru cotidianul Die Welt: „Dacă cetățenii UE până în acel moment nu s-au înregistrat și nu au un motiv adecvat pentru aceasta, atunci se vor aplica normele în vigoare privind imigrația”.

Potrivit Ministerul Afacerilor Externe de la București, până la finalul lunii septembrie, 280.600 de cetățeni români s-au înregistrat deja pentru obținerea noului statut de rezidență. Cele mai multe cereri au venit din partea cetățenilor polonezi, români și italieni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Ema Uta, agresată de iubit! Make-up artistul a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Unde s-ar afla acum Vlad Bălțățeanu, după ce a fugit din România. O nouă pistă descoperită de anchetatori
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Joseph Vacher, „Spintecătorul francez”. Cazul care a testat metodele criminalisticii moderne
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!