Prima pagină » Știri externe » Fost director CIA: Putin își va intensifica efortul de a reinstitui puterea sovietică

Fost director CIA: Putin își va intensifica efortul de a reinstitui puterea sovietică

Fost director CIA: Putin își va intensifica efortul de a reinstitui puterea sovietică
Efortul lui Vladimir Putin de a crește influența Rusiei asupra fostelor state sovietice "pare abia la început", în pofida faptului că președintele rus pare să-și tempereze tonul retoricii expansioniste pe termen scurt, avertizează un fost director al CIA, citat de Washington Times online.

„Chiar dacă vom vedea un Putin mai liniștit în săptămnile și lunile viitoare, am face bine să ne gândim la talia arsenalului său și la ținta ambițiilor sale”, a scris John E. McLaughlin, un fost director adjunct al CIA în timpul președintelui George W. Bush, într-un articol publicat joi, citat de ziarul american.

McLaughlin, care a fost director interimar al Agenției americane de spionaj pentru scurt timp în 2004, afirmă că acțiunile NATO vizând protejarea Europei de Est de o eventuală agresiune militară rusească „ar putea să fie prea convenționale pentru a descuraja strategia «războiului hibrid» a lui Putin, care combină subtil forțe speciale, tactici cibernetice, propaganda, controlul presei, trupe principale și declarații publice manipulatoare”.

După anexarea de către Rsia a Peninsulei ucrainene Crimeea în martie , administrația Obama a condus cu succes un efort de a impune Moscovei sancțiuni economice americane și europene, o tactică vizând să-l oblige pe Putin să renunțe la așa-numită strategie hibridă de a „absorbi” o bucată și mai mare din Ucraina. Sancțiunile „au început să afecteze economia rusă”, însă „agresiunea asupra Ucrainei i-a adus un nivel-record de popularitate” lui Putin, scrie McLaughlin în acest articol publicat pe site-ul revistei online Ozy Media.

„Are puține stimulente politice să schimbe cursul”, apreciază fostul oficial CIA, prezentând un tablou sumbru cu privire la ceea ce s-ar putea afla în spatele dorinței liderului de la Kremlin de a ocupa suficient teritoriu în estul Ucrainei cu scopul de a obține „un pod terestru din Rusia continentală în Crimeea”.

În acest sens, „Rusia face tot ce-i stă în putință pentru a izola „alte foste republici sovietice de Occident. „Moscova a exercitat presiuni asupra (Republicii) Moldova să renunțe la negocieri de asociere cu Uniunea Europeană – ceea ce aduce a o rescriere a dramei ucrainene”, apreciază el, avertizând că „Rusia poate merge până la încurajarea regiunii separatiste moldovene Transnistria să-și proclame independența”.

Statele baltice „îl tentează” de asemenea pe Putin, adaugă McLaughlin, citând exemplul unui oraș afectat de probleme economice, situat la frontiera Esoniei cu Rusia. În acest oraș, Narva, „80% din locuitori sunt etnici ruși, iar 36% dețin deja pașaport rusesc”, subliniază el. „Lui Putin nu i-ar fi greu să exploateze suferințele locuitorilor orașului – sunt nevoiți să învețe estona pentru a deveni cetățeni sau a obține un loc de muncă – și să afime o necesitate de a-i «ajuta» invocând motive umanitare”, scrie fostul director CIA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
A murit mama Ancăi Alexandrescu. Prezentatoarea TV trece prin clipe extrem de grele
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea