Prima pagină » Știri externe » Fost funcționar din cadrul Parlamentului britanic, acuzat de SPIONAJ în favoarea Chinei

Fost funcționar din cadrul Parlamentului britanic, acuzat de SPIONAJ în favoarea Chinei

Fost funcționar din cadrul Parlamentului britanic, acuzat de SPIONAJ în favoarea Chinei

Un fost angajat al Parlamentului britanic și un complice au fost inculpați pentru acțiuni de spionaj în favoarea Chinei, iar procesul se va derula la Curtea Magistraților din Westminster, anunță Procuratura Regală de la Londra.

Nick Price, șeful Diviziei pentru infracțiuni speciale și contraterorism din cadrul Procuraturii Regale britanice, a declarat că ”a autorizat Poliția Metropolitană să pună sub acuzare două persoane pentru delicte de spionaj”, conform cotidianului Financial Times.

Christopher Cash, în vârstă de 29 de ani, și Christopher Berry, în vârstă de 32 de ani, ”vor fi inculpați pentru furnizarea de informații sensibile unui stat străin, Chinei, și vor compărea la Curtea Magistraților Westminster pe 26 aprilie”, a precizat Nick Price.

Cei doi suspecți au fost arestați preventiv anul trecut, în virtutea Legii Secretelor Oficiale.

Christopher Cash, a fost funcționar al Parlamentului britanic, a fost activ în Grupul de Analize privind China, și are legături cu mai mulți deputați din cadrul Partidului Conservator, printre care se numără Alicia Kearns, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, și cu Tom Tugendhat, în prezent secretar de Stat responsabil de Securitate.

Alicia Kearns a semnalat că nu va face niciun comentariu pe tema unei investigații judiciare aflate în curs.

”Referitor la anunțul Procuraturii Regale privind inculparea a două persoane pentru infracțiuni de spionaj în favoarea Chinei, cazul face obiectul unei proceduri judiciare și este esențial ca nici eu, nici altcineva să nu facem niciun comentariu care ar prejudicia un proces penal privind o chestiune de siguranță națională. Nu voi mai face niciun comentariu”, a subliniat ea, potrivit postului de televiziune Sky News.

În urmă cu câteva luni, Christopher Cash a emis un comunicat în care a anunțat că este ”nevinovat”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Euronews Italia: Dacă nu Ursula, atunci cine? Numele lui IOHANNIS, vehiculat la Bruxelles pentru postul de președinte al Comisiei Europene

SURSE: Cătălin Cîrstoiu e OUT / Coaliția discută numele potențialului candidat / Care sunt scenariile Coaliției / Rareș Bogdan: ,,E o situație grea”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se va întâmpla cu prețul carburanților în România de la sfârșitul lunii?!
Digi24
Reacția furioasă a lui Grindeanu după acuzațiile lui Ciucu: Se poate şi fără voi la guvernare. Plecaţi toți acasă!
Cancan.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Prosport.ro
FOTO. A apărut într-un costum de baie neobișnuit și a fost făcută praf!
Adevarul
Ludovic Orban acuză o complicitate între Nicușor Dan și PSD: Social democrații făceau lobby pentru Tomac înainte de desemnarea oficială
Mediafax
Favorit SĂ-I IA LOCUL lui EUGEN TOMAC, primele declarații: ”Țara are nevoie să fie guvernată!”
Click
Dan Negru, dezamăgit de vacanța din Cipru: „Nu aș recomanda!” Ce spune însă despre Grecia?
Digi24
Trei familii de români, în violențele dezlănțuite în Belfast. Reacția MAE
Cancan.ro
Cresc pensiile cu 1.000 lei, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți acești pensionari români. Cine se încadrează
Ce se întâmplă doctore
Prof. dr. Vlad Ciurea avertizează asupra alimentului care poate deveni periculos pe caniculă. „Creierului nu îi place”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Unde a fost cea mai mare piață de sclavi din istoria omenirii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Descopera.ro
Războiul din Ucraina, la fel de îndelungat ca Primului Război Mondial dar fără niciun deznodământ la orizont