E panică în mai multe localități din Vaslui, unde un urs se plimbă nestingherit prin sate și intră în curțile oamenilor. Ultimul atac al bestiei a fost dat la Dănești, în gospodăria profesoarei de istorie.
Tot mai mulți urși își fac simțită prezența în localitățile din județul Vaslui, stârnind panică și îngrijorare în rândul oamenilor. Marți dimineața, un exemplar a pătruns în gospodăria unei profesoare de istorie din comuna Dănești, unde a omorât toate găinile aflate în poiată. După atac, animalul și-a continuat drumul spre comuna Tăcuta, fiind fotografiat de un localnic în apropierea barajului, și se vede cum fiara spălbatică se plimbă nestingherită.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Furs-vaslui.png)
Incidentul de marți dimineață, de la Dănești, și cel de zilele trecute, de la Negrești, readuc în atenție un fenomen care pare să capete amploare în județul Vaslui: apariția tot mai frecventă a urșilor în zone în care, până nu demult, asemenea prezențe estau considerate neobișnuite, notează Vremeanouă.
Un urs și-a făcut apariția în orașul Negrești, județul Vaslui, în urmă cu două zile. Animalul a ajuns inclusiv pe strada Gării, într-o zonă locuită. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.
Potrivit primarului orașului Negrești, Cristi Rusu, forțele de ordine au reușit să îndepărteze animalul. Ulterior, ursul s-a retras pe terenul situat între FUC și fosta fabrică de mobilă. Echipele de intervenție au monitorizat situația până în jurul orei 02:00. Edilul le-a recomandat localnicilor să evite zona, să rămână în locuințe și să își adăpostească animalele