Prima pagină » Știri externe » FOTO-VIDEO | Franța e în FLĂCĂRI. Proteste violente, după ce Macron a forțat adoptarea legii privind creșterea vârstei de pensionare

FOTO-VIDEO | Franța e în FLĂCĂRI. Proteste violente, după ce Macron a forțat adoptarea legii privind creșterea vârstei de pensionare

Otilia Serescu
Incendii și proteste violente în franța / Sursa foto: Profimedia

Franța a fost cuprinsă de haos, după ce mii de manifestanți furiși s-au adunat în mai multe orașe pentru a protesta împotriva reformei pensiilor. În ciuda manifestațiilor violente, Emmanuel Macron a forțat adoptarea legii care prevede majorarea vârstei de pensionare.

Joi, pentru a noua zi la rând, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de intenția Guvernului de a crește vârsta standard de pensionare, de la 62 la 64 de ani. (Citește ce s-a întâmplat anterior în Franța…)

Poliţia franceză a arestat joi seară 217 persoane în timpul protestului de la Paris împotriva controversatei reforme a pensiilor (DETALII AICI), care a fost trecută prin Parlament prin angajarea răspunderii Guvernului, fără un vot final în camera inferioară a Parlamentului.

În Paris, câteva mii de manifestanți s-au adunat pe Place de la Concorde. O parte dintre ei au încercat să vandalizeze Obeliscul din centrul pieței. Poliția, care a tras cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea, a fost atacată cu sticle și diverse alte obiecte, scrie publicația Le Figaro.

Ulterior, în urma intervenției forțelor de ordine, cei mai mulți dintre protestatari au părăsit locul. Totuși, câteva sute de persoane au mers pe străzile din jur și au dat foc gunoaielor – abandonate de personalul de la salubritate, aflat și el în grevă din cauza reformei pensiilor.

Joi seara, la ora 22.00, nu mai puțin de 217 persoane erau arestate, în legătură cu protestele violente, transmite Le Figaro, citând o sursă din poliție. Totodată, pompierii au intervenit pentru stingerea mai multor focare de incendiu, în special la autovehicule.


Jafuri în magazinele din Marsilia

La sute de kilometri depărtare de Paris, în Marsilia, multe magazine au fost jefuite. După ce au spart geamul unei filiale a Caisse d’Epargne, de pe Canebière, și au stropit cu vopsea mai multe fațade de magazine de pe acest faimos bulevard, manifestanții au distrus mai multe geamuri de pe strada Saint- Ferréol, principala arteră comercială din Marsilia.

Au fost vizate și sucursalele băncilor (BNP Paribas, LCL), magazinele de telefonie, magazinele de produse electronice (Boulanger) sau magazinele de îmbrăcăminte (Zara, Camper, Richelieu, Pimkie). „La dracu burgheziei”, „O să aruncăm totul în aer”, „Jos statul, polițiștii și șefii”, au strigat protestatarii.


Violențe în Lyon, Amiens, Dijon și Lille

Străzile din Lyon au fost, de asemenea, afectate de violențe. Primăria centrală a fost atacată cu pietre și s-au tras multe artificii, deasupra orașului formându-se un fum gros.

„Scene de haos (…) din cauza extremei stângi”, a spus primarul.

În Amiens, unde au mărșăluit între 1.000 și 1.500 de manifestanți, potrivit prefecturii, jandarmii au folosit gaze lacrimogene, la fel ca și în Lille.

La Dijon s-au adunat 700 de oameni, iar unii dintre ei „au atacat poliția și au făcut pagube”, în timp ce un manechin al președintelui Emmanuel Macron a fost ars, potrivit prefecturii.


Cocktailuri molotov în Nantes, primărie vandalizată din Rennes

La Rennes, cerul a devenit portocaliu, din cauza mai multor incendii de pe Place Sainte-Anne, din centrul istoric.

„Multe obiecte au fost distruse în centrul orașului și 26 de incendii au fost stinse de către SDIS”, a transmis prefectura Ille-et-Vilaine, precizând că „un grup de 300 de ultrași și-au continuat abuzurile” la Rennes. Opt persoane au fost arestate, potrivit aceleiași surse.

Demonstranții au avariat un hotel. „Geamurile primăriei au fost degradate”, a indicat prefectura. „Orașul nostru este scena unei violențe urbane uluitoare în această seară. Am activat unitatea municipală de criză la începutul serii”, a spus primarul.

Puțin mai departe, la Nantes, manifestanții au dat foc la coșurile de gunoi și la multe mormane de gunoaie, neridicate de gunoierii aflați în grevă, în centrul orașului. Mai mult, au fost aruncate cocktail-uri Molotov către polițiști.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului