Prima pagină » Știri externe » Franța și Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului din Nagorno-Karabah

Franța și Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului din Nagorno-Karabah

Franța și Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului din Nagorno-Karabah

Franţa şi Turcia s-au acuzat reciproc, miercuri, de alimentarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah, unde confruntările militare continuă.

Zeci de persoane au murit, iar alte sute au fost rănite în urma noilor confruntări militare dintre Armenia şi Azerbaidjan, izbucnite duminică, informează MEDIAFAX.

Multe ţări europene sunt alarmate de atitudinea Turciei, care oferă susţinere Azerbaidjanului în efortul de reocupare a regiunii Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni pe teritoriul azer care nu este recunoscută de nicio naţiune.

După ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat susţinerea Azerbaidjanului, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a subliniat că Turcia va face „ce este necesar” dacă Guvernul azer va solicita ajutor. Cavasoglu a avertizat că solidaritatea Franţei cu Armenia echivalează cu susţinerea ocupaţiei armene în Azerbaidjan, potrivit agenţiei Reuters.

Luptele se vor încheia dacă forţele armene „se retrag de pe teritoriul nostru”, a afirmat, la rândul său, preşedintele Azerbadjanului, Ilham Aliyev, mulţumind Turciei pentru susţinere.

În replică, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat preocupat de „mesajele beligerante” ale Turciei. Această atitudine „elimină practic orice inhibiţie a Azerbaidjanului în recucerirea regiunii Nagorno-Karabah. Iar noi nu acceptăm aşa ceva”, a declarat Macron.

Administraţia de la Paris vrea ca problema să fie analizată de Grupul de la Minsk, din care fac parte Rusia, Franţa şi Statele Unite.

Situație tot mai tensionată între Armenia și Azerbaidjan

Autoritățile din Armenia au declarat duminică legea marțială și au dispus mobilizarea totală a Armatei, ca urmare a unor confruntări produse în regiunea Nagorno-Karabah, disputată cu Azerbaidjanul.

Anunțul în acest sens a fost făcut de către premierul Armeniei, Nijol Pashinyan.

Ministerul armean al Afacerilor Externe a anunțat pe site-ul său că Yerevanul va lua toate măsurile pentru a asigura securitatea poporului armean.

Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre cele două țări.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan cu privire la regiunea Nagorno-Karabah a provocat îngrijorare în rândul statelor occidentale, întrucât ar putea spori instabilitatea din regiunea Caucazului, zonă tranzitată de importante conducte de petrol și gaze naturale.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o avertizare de călătorie pentru cetățenii români care intenționează să călătorească în Armenia și Azerbaidjan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării