Prima pagină » Știri externe » GALERIE FOTO. Cine este George Obama, fratele „vagabond” al președintelui SUA: consumator de droguri, alcoolic și fost deținut

GALERIE FOTO. Cine este George Obama, fratele „vagabond” al președintelui SUA: consumator de droguri, alcoolic și fost deținut

George Hussein Obama, frate vitreg al președintelui Statelor Unite ale Americii, a acceptat să apară într-un film documentar care va fi realizat de unul dintre cei mai mari critici ai lui Barack Obama.

George Hussein Obama, frate vitreg al președintelui Statelor Unite ale Americii, a acceptat să apară într-un film documentar care va fi realizat de unul dintre cei mai mari critici ai lui Barack Obama, informează Daily Mail.

Documentarul, numit „2016: America lui Obama” și regizat de către echipa care a lucrat și la filmul „Lista lui Schindler”, va prezenta condițiile neprielnice cu care se vor confrunta SUA în cazul în care Barack Obama va obține un nou mandat de președinte.

Chiar dacă a acceptat să participe la acest proiect George Obama nu îl va critica pe marile ecrane pe fratele său.

Ideea acestui documentar a venit din partea autorului american Dinesh D’Souza, în al cărui volum „Rădăcinile furiei lui Obama” apare un portret deloc favorabil al președintelui „narcisist”.

George Hussein Obama este fratele vitreg al președintelui SUA. (FOTO: Daily Mail)

George Obama: „Țelul meu este să devin liderul celor mai săraci oameni de pe Pământ”

George Obama și-a scris, la rândul său, memoriile. Volumul acestuia se numește „Țara natală” (Homeland) și a fost publicat în anul 2012. În această carte, fratele vitreg al președintelui american povestește cum a renunțat la stilul de viață la clasei de mijloc din Kenya, țara sa natală, și a ales să trăiască printre cei mai săraci locuitori ai mahalalelor din Nairobi.

„Fratele meu a devenit un lider al celui mai puternic stat din lume. Aici, în Kenya, țelul meu este să devin liderul celor mai săraci oameni de pe Pământ: cei care locuiesc în mahalale”, scrie George Obama în cartea sa.

El susține, de asemenea, că a fost și cel care a transformat o echipă de fotbal din mahalale, cunoscută drept „campionii lui Obama”, să devină una dintre cele mai bune din Kenya.

Fratele președintelui SUA – consumator de droguri, alcoolic și fost deținut

După anunțul participării sale în realizare filmului documentar „2016”, în presa internațională au apărut mai multe detalii despre stilul de viață al lui George Obama, în vârstă de 30 de ani.

Imagine din mahalaua Huruma, locul unde locuiește fratele președintelui american. (FOTO: Daily Mail)

George Obama a crescut într-o suburbie din Nairobi alături de mama sa care s-a recăsătorit după ce s-a despărțit de tatăl lui Barack Obama cu un francez care nu era de culoare, lucru care l-ar fi afectat pe bărbat.

La vârsta de 10 ani consuma deja băuturi alcoolice și fuma marijuana. Cinci ani mai târziu el a fost exmatriculat din școala unde învăța pentru consum de droguri.

Fratele lui Barack Obama recunoște că la vârsta de 17 ani a devenit dependent de cocaină și de heroină și că participa la jafuri armate pentru a putea plăti pentru băuturi alcoolice și pentru droguri.

În anul 2003, el a fost trimis la închisoare, pentru nouă luni, după ce a fost acuzat că ar fi luat parte la o tentativă de jaf armat.

Geroge Obama și-a întâlnit fratele prima oară după moartea tatălui lor. (FOTO: Daily Mail)

Bărbatul susține că timpul petrecut în închisoare l-a schimbat și l-a făcut să își dorească să își ajute semenii. „Era, la propriu, iadul pe Pământ”, povestește fratele președintelui american despre timpul petrecut în închisoare. „Fie ieșeai de acolo mai rău decât înainte, fie te schimbai în bine. Eu m-am schimbat. Am vrut să ajut alți oameni”, a mai explicat George Obama.

Cu toate acestea, jurnaliștii de la Daily Mail susțin că el este, în momentul de față, dependent de alcool și că bea ceea ce localnicii numesc Chang’aa, o băutură spirtoasă distilată cu porumb care conține și chimicale.

Chang’aa ar conține, de asemenea, etanol, lichid de îmbălsămare sau acid de baterie. În general, această substanță poate duce la orbire sau poate cauza moartea în cazul în care amestecul nu este realizat corect.

Persoanele care beau această băutură în mod regulat pot ajunge să sufere de insuficineță hepatică sau renală, dar și de un tip de deficiență mintală.

„Oamenii sunt interesați de mine din cauza fratelui meu”

Jurnaliștii de la Daily Mail susțin,de asemenea, că fratele vitreg al președintelui Statelor Unite ale Americii crede că numele său este o povară pentru el. „Oamenii sunt interesați de mine din cauza fratelui meu”, a declarat George Obama. „Urăsc acest lucru. Toți oamenii vor să fiu altcineva”, a mai spus acesta.

Barack Obama, președinele Statelor Unite ale Americii. (FOTO: Nicholas Kamm/Mediafax Foto/AFP)

George Obama l-a întâlnit prima oară pe fratele său atunci când era în școala primară și Barack Obama a vizitat Nairobi la câțiva ani după moartea tatălui său.

Cei doi s-au întâlnit apoi în anul 2006 atunci când actualul președinte american, la acea vreme senator, a făcut un tur al estului Africii și a mers în Nairobi pentru a-și vizita familia.

„Ne-am întâlnit de câteva ori. Vorbim… el este fratele meu”, a mai declarat George Obama.

Însăși președintele Statelor Unite ale Americii menționează în autobiografia sa „Visuri de la tatăl meu” că George este „un băiat frumos”, dar recunoaște că atunci când s-au întâlnit adulți fiind în Kenya „era ca și cum ar fi întâlnit un străin”.

O stradă din mahalaua Huruma. (FOTO: Tony Karumba/Mediafax Foto/AFP)

George Obama susține, de asemenea, că există persoane care îl îndeamnă să urmeze pașii fratelui său și să se implice în viața politică. „Multe persoane îmi spun să devin membru al Parlamentului, dar nu sunt interesat de politică”, a explicat pentru Daily Mail fratele vitreg al lui Barack Obama.

„Dacă Barack ar fi președinte și eu aș fi președinte al Kenyei ar fi mai ușor să ne întâlnim”, a mai adăugat însă bărbatul care susține că doar sărăcia îi împiedică să aibă o relație mai apropiată.

„El are responsabilități. Nu trebuie să aibă grijă de mine (…) Eu sunt adult. Toată lumea crede că îmi trimite bani, dar nu sunt un cerșetor”, a mai declarat George Obama.

Întrebat însă de către cei de la Daily Mail dacă ar accepta bani din partea fratelui său, bărbatul a declarat zâmbind: „Serios! Da! Cine nu ar accepta?”.

Iată, mai jos, videoclipul oficial de promovare a filmului documentar „2016: America lui Obama”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...