Prima pagină » Știri externe » Gerard Depardieu este judecat la Paris pentru că a condus în stare de ebrietate

Gerard Depardieu este judecat la Paris pentru că a condus în stare de ebrietate

Gerard Depardieu este judecat la Paris pentru că a condus în stare de ebrietate
Tribunalul corecțional din Paris a început vineri să-l judece pe actorul francez Gerard Depardieu pentru că a condus în stare de ebrietate, actorul fiind absent de la această audiere deoarece se află la o filmare în Cecenia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Tribunalul corecțional din Paris a început vineri să-l judece pe actorul francez Gerard Depardieu pentru că a condus în stare de ebrietate, actorul fiind absent de la această audiere deoarece se află la o filmare în Cecenia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Prezența lui Depardieu nu a fost obligatorie. Actorul care a declarat că are „domiciliul în prezent în Belgia”, a fost reprezentat de avocatul său.

Gerard Depardieu, 64 de ani, care a obținut cetățenie rusă în ianuarie și deține o reședință la Néchin (Belgia), trebuia inițial să apară la tribunal în decembrie, în cadrul unei proceduri simplificate în care prezența pârâtului este necesară.

Avocatul său l-a scuzat în fața magistraților, explicând că se află la o filmare: cea a producției lui Abel Ferrara privind afacerea Sofitel, în care actorul joacă rolul fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn. Absența repetată a actorului a condus la retrimiterea dosarului la tribunalul corecțional.

La 29 noiembrie 2012 la Paris, după ce a fost implicat într-un accident de scuter fără gravitate, actorul a fost controlat și avea o alcoolemie de 1,8 grame la litru de sânge, în timp ce nivelul admis în Franța este de 0,5 g.

Starul de cinema, care și-a părăsit țara din motive fiscale, riscă o amendă de 4.500 euro și o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Clasamentul surpriză al celor mai neprietenoase orașe europene
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Momente ULUITOARE la priveghiul femeii din Sibiu care și-a UCIS mama. Amiana a fost ABANDONATĂ
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Fosta iubită a unui cântăreț celebru, acuzată că a pus la cale uciderea lui
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Un turist a descoperit o plajă ascunsă care pare desprinsă dintr-o scenă de film