Prima pagină » Știri externe » Grecia a reintrat în recesiune

Grecia a reintrat în recesiune

Grecia a reintrat în recesiune
Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru, cu o contracție a PIB de 0,2%, după un declin de 0,4% în trimestrul anterior, în condițiile în care blocajul negocierilor dintre autoritățile de la Atena și creditorii țării a secătuit economia de fonduri, transmite Bloomberg.

Analiștii anticipau un declin de 0,5% al economiei elene.

„Datele referitoare la PIB publicate de Eurostat nu sunt dezastruoase, dar alți indicatori s-au înrăutățit mai rapid din martie. Din acest motiv ne așteptăm ca întregul cost al acestui impas să fie reflectat în datele referitoare trimestrul al doilea”, consideră Michael Michaelides, analist la Royal Bank of Scotland Group în Londra.

Contracția economică sporește presiunile asupra guvernului condus de premierul Alexis Tsipras să adopte măsurile cerute de creditorii țării, pentru deblocarea programului de ajutor de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Oficialii eleni și-au exprimat optimismul, după reuniunea de luni a miniștrilor de Finanțe din zona euro, că negocierile progresează către un acord, dar reprezentantul Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a spus că Grecia trebuie să ofere reforme „de substanță”.

Acțiunile și obligațiunile elene au crescut miercuri, continuând avansul declanșat cu o zi în urmă de decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a continua finanțarea băncilor elene. Indicele ASE al bursei din Atena este în urcare cu 1,3%, în timp ce randamentul obligațiunilor cu scadența de 10 ani a coborât cu 0,17 puncte procentuale, la 10,7%.

Guvernul grec trebuie să strângă cel puțin 3 miliarde de euro, prin reduceri bugetare suplimentare, până la sfârșitul acestui an, pentru a respecta țintele fiscale acceptate de creditori, a declarat un oficial apropiat situației.

Reducerile de cheltuieli ar aduce excedentul bugetar primar din 2015 la puțin peste 1% din PIB, țintă acceptabilă, potrivit ministrului de Interne Nikos Voutsis.

Reducerea cheltuielilor bugetare nu este singura problemă spinoasă a negocierilor, existând în continuare dezacorduri legate de vârsta de pensionare, reducerea pensiilor, privatizări și intenția Guvernului de a reintroduce reguli privind negocierile colective în domeniul muncii, a spus sursa.

În 2014, economia Greciei a înregistrat o creștere de 0,8%, după șase ani de contracții care au șters circa 25% din PIB-ul țării.

Comisia Europeană a redus săptămâna trecută estimarea referitoare la creșterea economiei Greciei, de la 2,5% la doar 0,5%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a rupt tăcerea după despărțirea de Ion Alexandru Țiriac: „Voiam o familie”
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Ce mai cred astăzi britanicii despre Brexit?
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”