Prima pagină » Știri externe » Grecia primește o gură de aer, dar rezolvarea problemelor sale este încă departe

Grecia primește o gură de aer, dar rezolvarea problemelor sale este încă departe

Grecia primește o gură de aer, dar rezolvarea problemelor sale este încă departe
"Există un acord asupra unui unui text", au anunțat două surse europene, la finalul unei reuniuni a miniștrilor de Finanțe din zona euro, a treia în ultimele zece zile.

„Există un acord asupra unui unui text”, au anunțat două surse europene, la finalul unei reuniuni a miniștrilor de Finanțe din zona euro, a treia în ultimele zece zile.

Vicepreședintele Comisiei Europene însărcinat cu zona euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat această informație pe Twitter, precizând că Atena va trebui să prezinte „o listă completă cu măsuri de reformă”. „Lucrul asupra prelungirii programului grec poate continua. Este important ca Grecia să-și respecte angajamentele”, a insistat el.

Grecia va trebui să prezinte luni seara propuneri de reforme structurale, între care lupta împotriva fraudei fiscale sau combaterea corupției. Aceste propuneri vor fi examinate de experți, după care de Eurogrup, a anunțat o sursă europeană.

Grecia a primit termen până vineri să ceară o prelungire a actualului plan de salvare.

Noul Guvern elen, de stânga, a promis în campania din recentele alegeri parlamentare să renunțe la planul de salvare în valoare de 240 de miliarde de euro și la măsurile de austeritate nepopulare. Miniștrii de Finanțe din cadrul Eurogrup nu sunt de acord cu acest lucru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Doi frați de 17 și 19 ani s-au înecat la Olimp, sub privirile surorii lor. Ce fotografie i-au trimis mamei cu 30 de minute înainte
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto