Prima pagină » Știri externe » Hamas salută atacul din IERUSALIM, soldat cu cel puțin șase morți și numeroși răniți

Hamas salută atacul din IERUSALIM, soldat cu cel puțin șase morți și numeroși răniți

Hamas salută atacul din IERUSALIM, soldat cu cel puțin șase morți și numeroși răniți

Reprezentanții grupării Hamas au lăudat ceea ce au numit o „operațiune eroică și excepțională a doi luptători ai rezistenței palestiniene”, după ce șase persoane au fost ucise și 12 au fost rănite, șase dintre ele grav, când doi palestinieni au deschis focul asupra vehiculelor și pietonilor din intersecția Ramot din Ierusalim.

Cei doi bărbați înarmați, rezidenți ai Cisiordaniei, au ajuns la intersecție la scurt timp după ora 10 dimineața – potrivit unor relatări, cu mașina – și au deschis focul asupra oamenilor care așteptau într-o stație de autobuz, precum și asupra unui autobuz care tocmai se oprise acolo.

Poliția israeliană a declarat că un militar și un număr de civili prezenți la fața locului au tras asupra teroriștilor și i-au ucis, conform The Times of Israel.

Fără a recunoaște că a organizat atacul, Hamas a spus că a fost un „răspuns natural la crimele forțelor de ocupație și la genocidul pe care îl poartă împotriva poporului nostru.”

Gruparea Hamas duce un război cu forțele israeliene în Fâșia Gaza de aproape doi ani, declanșat de atacul membrilor Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

De atunci, forțele de securitate israeliene din Israel și Cisiordania au fost în alertă maximă și au existat relativ puține atacuri de acest fel în zona Ierusalimului, conform BBC.

În noiembrie 2023, trei israelieni au fost uciși când doi palestinieni înarmați au deschis focul într-o stație de autobuz din Ierusalimul de Vest, într-un atac care a fost revendicat de Hamas.

Atacul de luni vine într-un moment critic, în contextul în care Armata israeliană își intensifică atacurile în orașul Gaza.

În același timp, conform unor surse, Israelul și Hamas analizează noi propuneri pentru o încetare a focului și un acord privind ostatecii deținuți de Hamas, propuneri înaintate de Casa Albă.

Reacția autorităților israeliene

Se crede că cei doi atacatori au plecat din satele Al-Qubeiba și Qatanna, chiar la vest de intersecția Ramot și peste Linia Verde.

Reprezentanții forțelor de apărare israeliene au declarat că trupele încercuiesc cele două sate, ambele situate la periferia orașului Ramallah din Cisiordania.

Armata israeliană a mai declarat că au fost, de asemenea, trimise trupe care să caute potențialii complici din zonă, alături de Poliție.

Reprezentanții forțelor de ordine au mai spus că agenția de securitate Shin Bet a arestat un rezident din Ierusalimul de Est suspectat că i-a introdus pe cei doi bărbați înarmați în Ierusalim cu mașina.

Bărbatul a avut probleme anterioare cu forțele de ordine pentru că a încercat să ajute cetățeni palestinieni să locuiască ilegal în Israel.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Premierul Spaniei va implementa o serie de MĂSURI „pentru a pune capăt genocidului din Fâșia Gaza”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
Mojtaba Khamenei, mesaj dur către Trump după suspendarea acordului de pace: „Marele Satana și-a arătat din nou adevărata față”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Prosport.ro
Cum arată Laura Teodoru la aproape 10 ani de când a renunțat la televiziune. Apariție hot în costum de baie
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
Mediafax
Sârșitul „erei Orbán”: Președintele Tamas Sulyok, ultimul „acolit”, pleacă de la putere
Click
Ce a făcut Mihaela Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „Te iubesc”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte să fie ucisă cu 93 de lovituri de cuțit: Sunt amețită
Ce se întâmplă doctore
Roxana Vancea face senzație! Şi-a etalat formele apetisante pe internet. Cum se menține în formă?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026. A depășit Grecia și Italia
Descopera.ro
Cine a inventat omleta? O poveste veche de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Cele 5 semne la care trebuie să fim atenți în cazul înțepăturilor de țânțari