Prima pagină » Știri externe » Hillary Clinton: „Siria nu trebuie să devină un sanctuar pentru teroriștii din cadrul PKK”

Hillary Clinton: „Siria nu trebuie să devină un sanctuar pentru teroriștii din cadrul PKK”

Hillary Clinton:
Șefa diplomației americane Hillary Clinton a declarat sâmbătă la Istanbul că "Siria nu trebuie să devină un sanctuar pentru teroriștii din cadrul PKK", o mișcare armată aflată în conflict cu aliatul turc al Washingtonului, relatează AFP.

Clinton a declarat în fața presei, la finalul unei întâlniri cu ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu, că „împărtășește îngrijorările” Turciei în acest sens, apreciind că Siria nu poate să devină un sanctuar pentru rebelii kurzi „(nici) acum și (nici) după plecarea regimului” președintelui Bashar al-Assad de la putere.

Ea și-a exprimat îngrijorarea față de faptul că „teroriștii din cadrul PKK și Al-Qaida profită de pe urma luptei legitime a poporului sirian pentru a își promova propria agendă”.

Davutoglu, a cărui țară luptă împotriva PKK din 1984, a apreciat că „nu există loc pentru o vacanță a puteri în Siria” de care ar putea să beneficieze rebelii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), subliniind că este necesar ca perioada de tranziție în Siria să se încheie cât mai rapid posibil.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat recent regimul de la Damasc, cu care Ankara și-a întrerupt legăturile, că a „încredințat” mai multe zone din nordul Siriei PKK și a avertizat că Turcia ar putea să își exercite dreptul de a-i urmări pe rebeli pe teritoriul acestei țări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan pierde la CCR disputa cu magistrații. Miza: aproape 5 miliarde de lei
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Neti Sandu trage un semnal de alarmă pentru o zodie în octombrie. Probleme pe mai multe planuri
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!