Prima pagină » Știri externe » Ieșirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă, iar Europa a început să calculeze consecințele

Ieșirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă, iar Europa a început să calculeze consecințele

Ieșirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă, iar Europa a început să calculeze consecințele
Tensiunile politice din Grecia au adus în prim plan posibilitatea ieșirii din zona euro, Europa începând să estimeze consecințele unei astfel de decizii, iar Der Spiegel deschide ediția de luni cu un material intitulat "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro".

Tensiunile politice din Grecia au adus în prim plan posibilitatea ieșirii din zona euro, Europa începând să estimeze consecințele unei astfel de decizii, iar Der Spiegel deschide ediția de luni cu un material intitulat „Acropole, adio – de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro”.

Negocierile politice de la Atena vor continua luni, intermediate de președintele Karolos Papoulias, după ce partidul de extremă stânga Syriza, care a reușit să obțină locul al doilea la alegerile generale din 6 mai, a refuzat să susțină un guvern de uniune națională care ar sprijini programul convenit cu instituțiile financiare internaționale.

Cele două partide dominante din Grecia, care susțin acordul cu UE și FMI, nu au reușit să obțină împreună majoritatea parlamentară.

Grecia se apropie astfel de o nouă rundă de alegeri anticipate, iar posibilitatea ieșirii țării din zona euro nu mai reprezintă un subiect tabu în Europa.

Plecarea Greciei „nu ar fi neapărat fatală, dar nu este deloc atractivă”, a declarat sâmbătă Patrick Honohan, membru în Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, potrivit Bloomberg.

Ieșirea Greciei din zona euro este posibilă din punct de vedere tehnic, dar ar aduce daune monedei euro, a adăugat el.

Ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble, a reiterat, într-un interviu acordat Suddeutsche Zeitung, că statele UE care vor ca Grecia să respecte măsurile de austeritate nu pot forța statul să stea în zona euro.

Dezbaterea creștere economică versus austeritate se va plasa în centrul discuțiilor din următoarele zile dintre proaspăt alesul președinte al Franței, Francois Hollande, și cancelarul german Angela Merkel.

Hollande a fost promovat de Partidul Socialist și și-a bazat campania electorală pe promisiuni privind creșterea economică și renegocierea pactului fiscal al UE, în timp ce Merkel și-a impus în ultimii doi ani politica de austeritate în UE.

Miniștrii Finanțelor din zona euro se vor reuni luni la Bruxelles, iar discuțiile vor fi, probabil, monopolizate de situația din Grecia și de posibilitatea ieșirii statului din zona euro, opțiune care a trecut în centrul dezbaterii privind criza, fapt subliniat și pe prima pagină a Der Spiegel.

Der Spiegel, una dintre cele mai importante publicații europene, deschide ediția de luni cu un material intitulat „Acropole, adio – de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro”.

Printre principalele puncte subliniate de Der Spiegel este posiblitatea ca UE să continue să finanțeze Grecia chiar și în cazul plecării statului din zona euro.

Comisia Europeană nu ia în calcul relaxarea condițiilor din acordul cu Grecia, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al CE Amadeu Altafaj, dezmințind o știre transmisă anterior de Real News Atena.

Totodată, oficialii băncilor centrale din Europa discută posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro și strategii pentru a face față consecințelor, a declarat vineri Per Jansson, viceguvernator al băncii centrale a Suediei.

Comisarul european pentur Economie și Politică Monetară, Olli Rehn, a declarat că zona euro este mai rezistentă decât acum doi ani la o posibilă plecare a Greciei.

„Cred în continuare că Grecia poate rămâne în zona euro și poate găsi o modalitate de a se asigura că-și va respecta angajamentele. Ar fi mult mai rău pentru Grecia și pentru cetățenii ei, în special pentru cei mai săraci, decât pentru restul Europei. Și Europa ar suferi, dar Grecia ar suferi mai mult”, consideră Rehn.

Guvernul de la Atena ar rămâne fără bani la începutul luni iulie dacă creditorii externi ar hotărî să nu distribuie următoarea tranșă din programul de finanțare externă, potrivit unui raport prezentat săptămâna trecută de Bank of America Merrill Lynch.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...