Prima pagină » Știri externe » Impozitele, obsesia americanilor, sunt la minimul ultimilor 20 de ani

Impozitele, obsesia americanilor, sunt la minimul ultimilor 20 de ani

Impozitele pe venit, obsesia americanilor, se află în Statele Unite în centrul dezbaterilor pentru reducerea deficitului bugetar, dar se situează la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, de la sfârșitul președinției Ronald Reagan, relatează AFP.

Impozitele pe venit, obsesia americanilor, se află în Statele Unite în centrul dezbaterilor pentru reducerea deficitului bugetar, dar se situează la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, de la sfârșitul președinției Ronald Reagan, relatează AFP.

Odată cu apropierea „fiscal cliff”, un plan de majorări de taxe și reduceri ale cheltuielilor care va intra automat în vigoare în ianuarie în lipsa unui acord de reducere a deficitului bugetar, toată clasa politică de la Washington promite să mențină impozitele la nivelul actual pentru aproape toți americanii.

După Chile și Mexic, Statele Unite au cele mai reduse impozite din cele 34 de state din Organizaia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu taxe obligatorii echivalente cu numai 25,1% din PIB, față de 44,2% în Franța, a treia cea mai impozitată țară din OCDE.

Încasările fiscale ale SUA nu au mai fost așa de slabe din 1950, potrivit Casei Albe, explicația parțială fiind recesiunea din 2008 și redresarea economică lentă.

Pentru americanii cei mai bogați, impozitele pe venit nu au mai fost atât de reduse de la sfârșitul anilor ”80. În anii ”50, nivelul maxim al impozitului pe venit atingea 91%, iar în 1981 depășea 70%. Pragul maxim al impozitului pe venit a scăzut ulterior la 50%, pentru a ajunge la 28% în președinția Ronald Reagan. În timpul mandatului lui Bill Clinton, limita superioadă a acestui impozit a urcat la 39,6%, dar a coborât la 35% în perioada lui George Bush, nivel menținut și de președintele Obama.

În Franța, nivelul maxim de impozitare a veniturilor a fost de 44%, până la crearea în acest an a unei taxe suplimentare de 45% pentru venituri care depășesc 150.000 de euro.

În fața crizei, Barack Obama a introdus o reducere a contribuțiilor sociale.

Reducerile succesive ale impozitelor au accentuat divergențele fiscale între Statele Unite și țările Europei Occidentale.

Un celibatar fără copii cu un salariu mediu plătește în medie un impozit de 28% în Franța, față de 22% în Statele Unite, potrivit OCDE. La acestea se adaugă taxele locale.

La această diferență se adaugă faptul că americanii nu plătesc TVA federală, spre deosebire de majoritatea țărilor bogate, precum Franța, unde această taxă este de 19,6%.

Multe state și orașe americane au o taxă pe consum, cuprinsă în general între 5%-10%, dar care este deseori suspendată, spre exemplu în New York, pentru achiziții de îmbrăcăminte de sub 110 dolari.

În schimb, impozitul pe profitul companiilor este în SUA unul dintre cele mai ridicate, de 35%, iar președintele Obama a promis să îl reducă.

Bugetul american este totodată grevat de numeroase facilități fiscale. Americanii pot deduce spre exemplu din veniturile impozabile dobânzile împrumuturilor pentru achiziția de locuințe, măsură pusă în practică pentru scurt timp și de fostul președinte francez Nicolas Sarkozy.

Programul „fiscal cliff” din SUA prevede o creștere de 20% a impozitelor pentru populație, potrivit Centrului pentru Politici Fiscale, și o reducere a cheltuielilor publice de aproape 10%. Pentru a se evita intrarea în vigoare a programului ar trebui eliminate sau plafonate deducerile fiscale.

Barack Obama cere totodată majorarea impozitelor pentru cei mai bogați 2% dintre americani, ceea ce republicanii refuză. Nu intră însă în discuție creșterea taxelor pentru cea mai mare parte a populației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut