Prima pagină » Știri externe » Influența șefului băncii centrale a Poloniei, distrusă de o înregistrare în care își jignea colegii

Influența șefului băncii centrale a Poloniei, distrusă de o înregistrare în care își jignea colegii

Influența șefului băncii centrale a Poloniei, distrusă de o înregistrare în care își jignea colegii
Influența șefului băncii centrale a Poloniei, distrusă de o înregistrare în care își jignea colegii

Comitetul de politică monetară, format din 10 membri, a fost destabilizat de înregistrări, iar Belka, al cărui mandat se încheie peste un an și jumătate, nu mai poate să coordoneze discuțiile, potrivit unor trei persoane aproapiate situației, relatează Bloomberg.

Unul dintre membri, Jerzy Hausner, ținta unor atacuri personale din partea lui Belka, nici nu mai poate să se uite la guvernator, au spus sursele.

Consecințele acestei situații sunt resimțite de investitori, în condițiile în care emoțiile ar putea concura cu economia, făcând incerte perspectivele deciziilor referitoare la dobânzi, a declarat Michal Dybula, analist la BNP Paribas, în Varșovia.

Banca centrală a surprins piața în această lună, menținând nivelul dobânzii cheie la 2%, cu toate că Belka sugerase la ședința precedentă de politică monetară că este posibilă o serie de reduceri ale acestora.

„Luând în considerare animozitățile dintre Belka și unii membri, a avut loc o erodare a rolului normal al guvernatorului, care este de a ajunge la consens, de a coordona discuțiile, de a stabili cadrul”, a spus Peter Attard Montalto, analist pentru piețele emergente la Nomura International, în Londra.

Revista Wprost a publicat în luna iunie o înregistrare secretă între Belka și ministrul de Interne Bartlomiej Sienkiewicz, în care guvernatorul făcea comentarii jignitoare la adresa membrilor comitetului și discuta măsuri de stimulare economică în schimbul unor amendamente la legea de funcționare a băncii centrale.

Belka a recunoscut comentariile, dar a spus că acea conversație era una privată, el respingând solicitările privind demisia sa.

În luna octombrie, banca centrală a redus dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale, economia fiind în deflație de patru luni de zile, pentru prima oară de la căderea comunismului. Luna trecută, prețurile de consum din Polonia au scăzut cu 0,6%. Ținta de inflație pentru acest an a băncii centrale este de 2,5%.

Ministrul de Finanțe Mateusz Szczurek a declarat pe 13 noiembrie că în lipsa unei noi runde de relaxare monetară economia Poloniei riscă să intre într-o deflație prelungită. Punctul său de vedere este susținut și de FMI, care a avertizat asupra acestui risc la sfârșitul lunii octombrie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Tragedia din Bacău. Șefa Ambulanței județene spune că nu și-a dat seama cât de grav era cazul copilului mort la școală: „Acum cu siguranță aș fi trimis echipaj cu medic”
Mediafax
Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD
Click
Țara care a ajuns lider în turismul de relaxare și wellness. Mulți români aleg să-și petreacă vacanță aici: „M-am simțit complet relaxată și fără stres”
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului