Prima pagină » Știri externe » Iranul are atât de mult petrol nevândut încât a început să-l depoziteze în rezervoare abandonate. Cum reușește Teheranul să reziste blocadei lui Trump

Iranul are atât de mult petrol nevândut încât a început să-l depoziteze în rezervoare abandonate. Cum reușește Teheranul să reziste blocadei lui Trump

Sursă foto: Mediafax

În timp ce gigații din energie prezic o penurie de combustibil în Europa, Iranul are atât de mult petrol nevândut încât nu mai are unde să-l depoziteze.  The Wall Street Journal relatează că autoritățile de la Teheran se străduiesc să găsească noi modalități de a-și depozita petrolul, pentru a evita o oprire „devastatoare“ a producției, în contextul în care blocada navală impusă de SUA îi blochează exporturile.

Strâmtoarea Ormuz, Sursă foto: Mediafax

Potrivit sursei citate, având în vedere acumularea stocurilor de petrol pe plan intern, Iranul a reluat activitatea în locațiile abandonate, cunoscute sub denumirea de „depozite de deșeuri”. De asemenea, autoritățile de la Teheran folosesc containere improvizate pentru a depozita petrolul și încearcă să transporte țițeiul cu trenuri către China.

„Aceste măsuri neobișnuite au scopul de a amâna o criză a infrastructurii și de a diminua pârghia de influență a Washingtonului în conflictul din Strâmtoarea Ormuz.“, explică jurnaliștii WSJ.

Aceștia precizează că războiul dintre Statele Unite și Iran s-a transformat într-o cursă pentru a vedea dacă industria petrolieră din Teheran sau consumatorii mondiali de energie vor ceda primii.

Astfel, petrolul care nu poate fi transportat prin canalele normale de export trebuie să fie dewpozitat undeva, pentru ca Teheranul să câștige timp: într-un rezervor, pe o navă, într-un depozit improvizat – sau să rămână sub pământ.

Iranul speră să nu fie nevoit să oprească robinetele și să-și agraveze pierderile de venituri, a declarat Sanam Vakil, directorul programului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord la Chatham House, un think tank londonez independent.

„Oprirea producției va spori presiunea și va stimula negocierile”, a afirmat Vakil.

Prima rundă de negocieri dintre SUA și Iran s-a încheiat la începutul acestei luni fără prea mari progrese, iar săptămâna trecută, la cea de-a doua rundă, Iranul a refuzat să se mai întâlnească cu SUA.

Potrivit publicației The Wall Street Journal, Iranul a prezentat mediatorilor regionali o nouă ofertă prin care se angajează să înceteze atacurile din Strâmtoarea Ormuz, în schimbul încetării definitive a războiului și al ridicării blocadei impuse de SUA asupra porturilor iraniene. Această ofertă ar presupune amânarea, pentru moment, a discuțiilor privind programul nuclear al Iranului.

Luni seara, președintele SUA, Donald Trump, a discutat propunerea Iranului cu echipa sa de securitate națională, a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt. Leavitt a afirmat că limitele impuse de Trump în ceea ce privește Iranul rămân clare.

Iranul a blocat tranzitul pe rutele maritime cruciale la începutul războiului, atacând aproximativ 24 de nave. Apoi a continuat să-și exporte propriul petrol timp de câteva săptămâni, până când SUA au impus o blocadă asupra navelor care intrau sau ieșeau din porturile iraniene, pe 13 aprilie, într-un efort de a exercita presiune asupra economiei Iranului, dependentă de petrol.

Cu cât au scăzut exporturile Iranului de la Blocada lui Trump

Blocada a redus drastic cantitatea de petrol pe care Iranul, un exportator net de energie, a reușit să o încarce pe petroliere, a declarat firma de analiză Kpler. Încărcările de țiței au înregistrat o medie de 2,1 milioane de barili pe zi între 1 și 13 aprilie. De la instituirea blocadei au fost înregistrate doar cinci încărcături, ceea ce a dus la scăderea mediei la 567.000 de barili pe zi între 14 și 23 aprilie.

În februarie, înainte de război, Iranul exporta în medie 2 milioane de barili pe zi.

Având capacități limitate de încărcare a țițeiului pe nave, compania națională de petrol a Iranului a început deja să reducă producția, potrivit Kpler. Reducerile de producție încep adesea înainte ca spațiile de stocare să fie, din punct de vedere tehnic, pline, deoarece operatorii trebuie să păstreze spațiu liber în sistem și să evite blocajele periculoase.

La cât ar putea ajunge producția de petrol a Iranului

Kpler estimează că producția de țiței iranian ar putea scădea cu mai mult de jumătate față de nivelurile actuale, ajungând la 1,2–1,3 milioane de barili pe zi, până la jumătatea lunii mai, dacă embargoul se menține.

Analiștii dezbat cât timp îi va lua Iranului să atingă „capacitatea maximă a rezervoarelor”. Mulți consideră că acest lucru s-ar putea întâmpla în mai puțin de două săptămâni.

Trump a declarat duminică că va dura aproximativ trei zile până când infrastructura petrolieră a Iranului va fi paralizată.

Iranul folosește petroliere goale pentru a stoca surplusul de petrol în larg. În Golful Persic se află încă mai multe petroliere de mare tonaj care au transportat în trecut țiței iranian, cu o capacitate totală de aproximativ 15 milioane de barili, a precizat Kpler.

Însă, întrucât aceste nave nu pot ajunge pe piețele globale, Iranul apelează la alte soluții pentru a câștiga timp. Teheranul a început să utilizeze containere și rezervoare scoase din uz în centrele petroliere din sud, precum Ahvaz și Asaluyeh. Unele dintre aceste rezervoare au fost evitate mult timp din cauza stării lor precare, a declarat un oficial iranian din sectorul petrolier.

Iranul încearcă, de asemenea, să transporte petrolul pe calea ferată către China, a declarat Hamid Hosseini, purtătorul de cuvânt al sindicatului exportatorilor de petrol din Iran. Infrastructura feroviară leagă Teheranul de orașele chineze Yiwu și Xi’an. Însă călătoria, deși în general mai scurtă decât cea pe mare, poate dura totuși săptămâni întregi. De asemenea, transportul feroviar nu este la fel de rentabil ca transportul maritim cu tancuri – în special pentru așa-numitele rafinării „teapot” din nord-estul Chinei, principalii cumpărători de țiței iranian.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI.

Un superiaht rusesc a pătruns prin Strâmtoarea Ormuz în ciuda blocadei iraniene. Cât valorează vasul de lux și cui aparține

Rubio blochează oferta Iranului: „SUA refuză orice control al Teheranului asupra Strâmtorii Ormuz”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România în criză socială profundă. Analiza prof. univ. Cristian Socol, pe baza a 5 indicatori relevanți
Digi24
„Cea mai mare catastrofă ecologică”. Ucraina a distrus o rafinărie uriașă a Rusiei de pe coastă Mării Negre
Cancan.ro
30 aprilie 2026: Ziua în care meteorologii Accuweather anunță un fenomen rarisim în București. Ce se întâmplă
Prosport.ro
Răzvan Lucescu a dezvăluit cum a fost ultima discuție pe care a avut-o cu Mircea Lucescu! „Vineri, după infarct...”
Adevarul
Fostul combinat din Oțelu Roșu, readus la viață. Uzina lui Umbrărescu schimbă fața orașului monoindustrial
Mediafax
Moțiunea de cenzură PSD – AUR acuză Guvernul Bolojan că nu mai guvernează în interesul României. Peste 250 de semnături au fost strânse pentru demiterea actualului Executiv
Click
Maria Constantin, moment de sinceritate: a recunoscut că a fost infidelă: „Am vrut și eu să văd cum e”
Digi24
După 40 de zile pe linia frontului ucrainean, soldaților „nu le mai pasă dacă supraviețuiesc”
Cancan.ro
Aris Eram a încălcat contractul cu Antena 1! Eliminat de la Survivor, fiul Andreei Esca a comis-o GRAV
Ce se întâmplă doctore
Influencerița celebră care a vrut să arate ca „Barbie” și a fost la un pas de moarte. Implantul din fesieri i-a explodat! Cât s-a chinuit bruneta
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
E legal să circuli cu 140 km/h pe autostradă? Care e limita de toleranță din Codul Rutier 2026
Descopera.ro
Matcha versus Cafea: Care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag?
Descopera.ro
Fragment din Iliada lui Homer, găsit în interiorul unei mumii din epoca romană