Prima pagină » Știri externe » Iranul atacă din nou Israelul și amenință cu efecte grave, deși MINIMIZEAZĂ impactul bombardamentelor SUA /Trump, acuzat de încălcarea Constituției

Iranul atacă din nou Israelul și amenință cu efecte grave, deși MINIMIZEAZĂ impactul bombardamentelor SUA /Trump, acuzat de încălcarea Constituției

Administrația islamistă de la Teheran a amenințat, duminică, asupra ”efectelor permanente” ale atacurilor Statelor Unite, dar a minimizat eficiența acestora asupra instalațiilor atomice, în timp ce opoziția de la Washington îl acuză pe președintele Donald Trump de încălcarea Constituției.

”Statele Unite, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, au comis o încălcare gravă a Cartei Națiunilor Unite, a legislației internaționale și a Tratatului de Neproliferare prin atacarea instalațiilor programului atomic civil al Iranului. Aceste evenimente vor avea efecte permanente. Fiecare stat membru al Națiunilor Unite trebuie să fie alarmat de acest comportament extrem de periculos, ilegal și criminal. În conformitate cu prevederile Cartei ONU, Iranul își rezervă dreptul de a-și apăra suveranitatea, interesele și populația”, a declarat Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe.

Statele Unite au bombardat, în cursul nopții, instalațiile nucleare iraniene din Natanz, Isfahan și Fordo. Președintele Donald Trump a afirmat că operațiunea a fost ”un succes militar spectaculos”, cerând Iranului să facă pace ”rapid”, altfel se va confrunta cu noi atacuri.

Iranul minimizează amploarea atacurilor

Presa de stat din Iran a admis că a fost bombardat complexul nuclear Fordo, dar a explicat că uraniul purificat și componentele atomice esențiale fuseseră mutate înaintea bombardamentelor.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a părut să confirme anunțul Teheranului, comunicând că nu a depistat creșteri ale nivelului radiațiilor. Anterior, directorul AIEA, Rafael Grossi, nu excludea posibilitatea ca Iranul să fi mutat stocurile de uraniu purificat.

“În urma atacurilor asupra obiectivelor atomice iraniene, nu au fost depistate creșteri semnificative ale radiațiilor”, a comunicat AIEA.

Nu este clar cum va riposta Iranul, dar regimul islamist a avertizat constant că va ataca bazele americane din Orientul Mijlociu. Până acum, Iranul nu a atacat decât Israelul. Nu este exclus ca Teheranul să riposteze simbolic asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu. Cel mai probabil, Teheranul va impulsiona grupurile islamiste afiliate – Mișcarea Huthi din Yemen și filialele Hezbollah din Irak, Liban și Siria – să atace obiective americane și israeliene.

Iranul a lansat noi atacuri asupra Israelului

Duminică dimineață, Iranul a lansat zeci de rachete spre Israel, fiind lovite zone din Tel Aviv, Ierusalim, Nes Tziona și Haifa. Zeci de persoane au fost rănite.

Teheranul susține că a bombardat Aeroportul din Tel Aviv și ”un laborator israelian de cercetări în domeniul armamentului biologic”. Atacurile iraniene cu rachete balistice s-au soldat până acum cu cel puțin 25 de morți și peste 800 de răniți în Israel.

În Iran, bombardamentele israeliene declanșate în urmă cu opt zile s-au soldat cu cel puțin 657 de morți și peste 2.000 de răniți.

Partidul Democrat îl acuză pe Trump de încălcarea Constituției

Partidul Democrat din SUA (opoziție) a condamnat decizia președintelui Donald Trump, membru al Partidului Republican, de a ataca Iranul fără acordul Congresului. Unii congresmeni democrați amenință cu lansarea procedurii demiterii președintelui.

”Este vorba de o încălcare gravă a Constituției, sunt motive clare pentru inculpare în vederea demiterii. Trump riscă lansarea unui război care poate afecta generații întregi”, a acuzat Alexandria Ocasio-Cortez, membră a Camerei Reprezentanților.

”Bombardamentele asupra Iranului reprezintă o încălcare flagrantă a Constituției. Am mai văzut războaie nesfărșite în Orientul Mijlociu din cauza minciunilor privind așa-numitele arme de distrugere în masă”, a afirmat, la rândul său, Rashida Tlaib, o altă membră a Camerei Reprezentanților.

”Trump a bombardat Iranul fără acordul Congresului, târându-ne ilegal într-un nou război în Orientul Mijlociu. Nu ne-am învățat lecția?”, a reacționat și congresmenul Jim McGovern.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Financial Times: Planul FRANȚEI pentru consolidarea rolului internațional al monedei euro /Parisul insistă pentru asumarea în comun a datoriilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august