Prima pagină » Știri externe » Japonia refuză să facă mari concesii în NEGOCIERILE cu SUA/ „Solicităm îndepărtarea totală a tarifelor”

Japonia refuză să facă mari concesii în NEGOCIERILE cu SUA/ „Solicităm îndepărtarea totală a tarifelor”

Japonia refuză să facă mari concesii în NEGOCIERILE cu SUA/ „Solicităm îndepărtarea totală a tarifelor”

Japonia menține o atitudine fermă în negocierile cu Statele Unite, refuzând să facă mari concesii pentru a ajunge la un acord cu președintele american, Donald Trump.

A doua etapa a negocierilor la nivel înalt, între negociatorul-șef  Ryosei Akazawa și oficialii SUA, s-a finalizat fără progrese majore. Potrivit informațiilor, în cadrul negocierilor de la începutul lunii mai, oficialii americani au prezentat delegației japoneze o propunere care se concentrează pe o potențială scădere a tarifelor ”reciproce”. Totuși, oficialii și-au exprimat reticența față de scăderea tarifelor la vehicule, piese auto, oțel și aluminiu.

Japonia a insistat că niciun acord nu poate fi încheiat fără îndepărtarea tuturor tarifelor.

”Solicităm îndepărtarea totală a tarifelor. Nu este vorba de a fi mulțumit cu un anumit procentaj”, a subliniat premierul japonez, Shigeru Ishiba.

”Nu avem intenția de a sacrifica industria orezului sau a altor produse agricole, de dragul automobilelor”, explicat premierul, citat de cotidianul The Japan Times.

Tokyo este pregătit să persiste în negocierile cu Washingtonul

Tokyo și Washingtonul au transmis, în repetate rânduri, că încearcă să ajungă la un acord ”cât mai curând posibil”, analiștii având dubii dacă lipsa progresului nu face parte din strategia Japoniei de a câștiga timp și a-l determina pe Donald Trump să ofere o propunere mai avantajoasă.

”Japonia insistă că vrea un acord rapid, dar adevărata sa intenție nu este să se grăbească să facă diferite concesii”, a justificat Takahide Kiuchi, economist la Institutul de Cercetare Nomura

”Dacă Japonia ar crește semnificativ cota de import pentru orezul american, prin mijloace netarifare, cum  ar fi accesul minim al importurilor, ar avea un efect negativ considerabil asupra rezultatului alegerilor. Cred că Guvernul nu va face acești pași, cel puțin nu până la alegerile pentru Camera Superioară”,  a afirmat economistul.

Administrația Trump a indicat că obiectivul său final este să reducă excedentul comercial de 68 de miliarde de dolari al Japoniei cu SUA la zero.

”Cred că poziția actuală a Japoniei este de a persista în cadrul negocierilor fără a face concesii semnificative și de a juca o perioadă îndelungată”, a declarat Takahide Kiuchi.

Foto: Profimedia

Citește și:

Brazilia și China își consolidează relațiile COMERCIALE, pe fondul tensiunilor generate de Administrația Trump

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Interviurile pentru șefiile marilor parchete, ziua 2, „ziua DNA”
Digi24
Horațiu Potra, urgență medicală în instanță. Judecătorii au chemat ambulanța după ce mercenarului i s-a făcut rău în timpul procesului
Cancan.ro
Alertă medicală în România‼️ Numărul cazurilor a explodat
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Donald Trump, fermecat de o violonistă din Republica Moldova: „Ce talent! Ești incredibilă”
Mediafax
Principalul general a lui Trump avertizează că un atac asupra Iranului ar putea declanșa un conflict prelungit
Click
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Digi24
Uniunea Europeană ar putea avea încă o țară membră. Un referendum va fi organizat deja în luna august
Cancan.ro
Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată, înainte de a-și afla sentința! Ambulanța a fost chemată de URGENȚĂ
Ce se întâmplă doctore
O celebră influenceriță a murit după ce și-a făcut o operație estetică! Avea doar 27 de ani. Prietena ei a făcut dezvăluiri șocante
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Timiș a invocat ChatGPT în instanță pentru a susține o sancțiune. Judecătorii au anulat-o și au restituit permisul șoferului
Descopera.ro
Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Care este micul sat englezesc „mai frumos decât Rhodos și Ibiza”, conform recenziilor turiștilor