Prima pagină » Știri externe » Maduro anunță că pregătește Venezuela pentru un atac militar al SUA după ce Trump a intensificat operațiunile împotriva ambarcațiunilor din Caraibe

Maduro anunță că pregătește Venezuela pentru un atac militar al SUA după ce Trump a intensificat operațiunile împotriva ambarcațiunilor din Caraibe

Maduro anunță că pregătește Venezuela pentru un atac militar al SUA după ce Trump a intensificat operațiunile împotriva ambarcațiunilor din Caraibe

Nicolas Maduro, președinte al Venezuelei din 2013, a transmis în ultima sa conferință de presă că își pregătește țara pentru război în contextul amplificării tensiunilor cu Statele Unite ale Americii. Liderul de la Caracas, care conduce țara cu o mână de fier la fel ca predecesorul său, Hugo Chavez, a dezvăluit că este pregătit să declare stare de urgență în cazul unui atac militar american pe teritoriul țării sale.

În acest scenariu, Venezuela ar putea disloca armata, poliția și apărarea civilă în mai multe zone ale țării. Președintele a semnat un decret care-i conferă puteri sporite în cazul unei invazii americane, a anunțat luni vicepreședintele Delcy Rodriguez, potrivit Reuters.

SUA conduc operațiuni navale de amploare în Marea Caraibelor

Recent, administrația prezidențială Trump a intensificat operațiunile militare din Marea Caraibelor împotriva ambarcațiunilor a unor traficanți de cocaină și fentanil, printre acestea fiind și nave din Venezuela. Tensiunile au crescut de când SUA au trimis opt nave cu 4.000 de oameni și mai multe aeronave F-35 în Puerto Rico. Până acum au fost ucise 17 persoane suspectate pentru trafic de droguri de mare risc.

Administrația Trump s-ar pregătiră să conducă operațiuni de eliminare a cartelurilor de traficanți de droguri chiar în interiorul teritoriului Venezuelei, iar o „schimbare de regim” n-ar fi „exclusă”, potrivit declarațiilor unor oficiali din interiorul administrației prezidențiale americane.

Maduro se victimizează: Crede că va fi răsturnat de la putere precum Saddam Hussein

Nicolas Maduro a avertizat că SUA pregătesc un război de amploare împotriva Venezuelei pentru a-l răsturna de la putere în aceeași manieră cum s-a întâmplat cu dictatorul Saddam Hussein în Irak, în anul 2003.  În ultima lună, SUA au dislocat o flotă de nave în Marea Caraibelor pentru a combate traficul de droguri din regiune, iar în ultimele săptămâni, mai multe ambarcațiuni care transportau droguri de mare risc au fost scufundate.

Maduro a negat acuzațiile din partea lui Trump privind rolul Venezuelei în traficul de droguri. Zilele trecute, mai mulți voluntari și civili au efectuat instructaj militar cu soldați ai armatei pe parcursul pregătirilor pentru războiul cu SUA.

Vicepreședinta țării acuză că America râvnește la petrol

Vicepreședinta Delcy Rodríguez, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Maduro, a catalogat afirmațiile SUA conform cărora atacurile sale au avut ca scop combaterea traficului de droguri „o mare minciună”. Ea a declarat t că, de fapt, campania președintelui SUA a avut ca scop confiscarea resurselor naturale ale țării cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol de pe Pământ.

„Are un singur scop și obiectiv: rezervele de petrol, gaze, aur, minerale [și] bogăția biologică pe care o are Venezuela – și de care are nevoie pentru această nouă eră în care guvernul SUA declară război întregii planete”, a spus Rodríguez, poreclindu-l pe secretarul de Stat american, Marco Rubio, drept „Lordul Războiului”.


Sursa Foto: Mediafax Foto

Autorul recomandă: NBC News: SUA ar putea lansa operațiuni militare împotriva cartelurilor de droguri din Venezuela în curând. O schimbare de REGIM nu este exclusă

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Particule care mimează microplasticele au creat rezultate fals pozitive în sute de studii, au descoperit cercetătorii