Marile personalități care ne-au părăsit în anul 2025

Publicat: 02 01. 2026, 22:00
Actualizat: 03 01. 2026, 00:04

2025 a fost anul în care multe personalități care au făcut istorie au trecut în neființă: de la lideri religioși la foști lideri de stat, de la artiști la sportivi.  

1 . Papa Francisc (7 decembrie 1936 – 21 aprilie 2025)

A devenit suveran pontif în 2013 după abdicarea Papei Benedict al XVI-lea. A fost primul papă sud-american și din Ordinul Iezuiților. De asemenea, a fost primul suveran pontif care a susținut relațiile dintre persoanele de același sex. A condamnat războiul, supradezvoltarea, capitalismul sălbatic, consumerismul și poluarea, dar adora să citească știri din fotbal.  A fost primul suveran pontif care a vizitat Irakul, o țară predominant musulmană. Papa Francisc a murit la 88 de ani.

2. Ion Iliescu (3 martie 1930 – 5 august 2025)

Politician, fondator al Partidului Social-Democrat și fost președinte al României după Revoluția din 1989 și execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu: 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004.  A fost acuzat pentru „crime împotriva umanității” la revoluția anticomunistă din 1989 și pentru „Mineriadele” din 1990-1991.  În timpul celui de-al treilea mandat prezidențial al său, România a aderat la NATO. În timpul regimului comunist, ca membru PCR, Iliescu a fost șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR și ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.  Ion Iliescu a murit la 95 de ani.

3. Brigitte Bardot (28 septembrie 1934 – 28 decembrie 2025)

Actriță franceză, model, cântăreață și activistă pentru drepturile animalelor.  A jucat în 47 de filme: „La Verite”, „Viva Maria”, „Et Dieu… créa la femme” etc. Brigitte Bardot a murit la 91 de ani.

4. Charlie Kirk (14 octombrie 1993 – 10 septembrie 2025)

Activist conservator american, antreprenor, personalitate media și comentator politic. Fondator al organizației Turning Point USA și susținător al mișcării MAGA a președintelui Donald Trump, a fost asasinat la o dezbatere în fața Universității Utah Valley. Charlie Kirk  și-a pierdut viața la 31 de ani.

5. Hulk Hogan (11 august 1953 – 24 iulie 2025)

Wrestler și actor american, a fost de șase ori campion WWE. A jucat în filme ca „Rocky III”. Hulk Hogan a murit la 71 de ani.

6. Ozzy Osbourne (3 decembrie 1948 – 22 iulie 2025)

Muzician de heavy metal și hard rock, compozitor, vocalist și fondator al trupei Black Sabbath. Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani.

7. Felix Baumgartner (20 aprilie 1969 – 17 iulie 2025)

Un parașutist și BASE jumper austriac, a stabilit un record mondial după ce a sărit din stratosferă pe 14 octombrie 2012 dintr-un balon cu heliu și a aterizat în siguranță în New Mexico. Pe 17 iulie 2025, austriacul a murit după ce s-a prăbușit în timpul unui zbor cu parapanta deasupra orașului Porto Sant’Elpidio. El a fost iubitul Mihaelei Rădulescu, o personalitate media și fostă prezentatoare din România. Felix Baumgartner și-a pierdut viața la 56 de ani.

8. Val Kilmer (31 decembrie 1959 – 1 aprilie 2025)

Actor american, cunoscut pentru prestațiile sale în filmele „Top Gun”, „Batman Forever”, „Heat”, „Top Gun: Maverick”, „Prince of Egypt”, „Alexander” etc. Val Kilmer și-a pierdut viața la 65 de ani.

9. Dick Cheney (30 ianuarie 1941 – 3 noiembrie 2025)

Politician american, fost secretar al Apărării (1989-1993) sub administrație președintelui George H.W. Bush, fost director executiv al companiei Halliburton (1995-2000), fost vicepreședinte al SUA (2001-2009) sub administrația președintelui George W. Bush, având un rol important în coordonarea Războiului împotriva terorismului și în războaiele din Afganistan și Irak. Dick Cheney a murit la 84 de ani.

10. Giorgio Armani (11 iulie 1934 – 4 septembrie 2025)

Designer vestimentar italian, fondator al casei de modă Armani. A devenit cunoscut pentru ținutele minimaliste, jachetele și costumele sale – despre care se spune că au redefinit eleganța masculină și feminină într-o formă contemporană. Giorgio Armani a murit la 91 de ani.

11. Jane Goodall (3 aprilie 1934 – 1 octombrie 2025)

Primatologă și antropologă americană care a cercetat comportamentul cimpanzeilor timp de șase decenii. Jane Goodall s-a stins din viață la 91 de ani.

12. James Watson (6 aprilie 1928 – 6 noiembrie 2025)

Genetician, biolog și zoolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a colaborat în 1953 cu Francis Crick, contribuind la descoperirea structurii ADN.James Watson a murit la 97 de ani.

 

13. George Foreman (10 ianuarie 1949 – 21 martie 2025)

Boxer profesionist american de categoria grea. George Foreman s-a stins din viață la 76 de ani.

14.  Gene Hackman (30 ianuarie 1930 – 18 februarie 2025)

Actor american cunoscut pentru rolurile sale în „The French Connection”, „Unforgiven”, „Mississippi Burning”, „Superman” și „Bonnie and Clyde”. Gene Hackman a murit la 95 de ani. El și soția sa, pianista Betsy Arakawa, au fost găsiți morți în locuința lor din New Mexico.

 

15. Jim Lovell (25 martie 1928 – 7 august 2025)

Astronaut, pilot și inginer american. A fost printre primii astronauți americani care au orbitat Luna în 1968, în cadrul misiunii spațiale Apollo 8. El a comandat și misiunea lunară Apollo 13, însă el și echipajul său n-au reușit să aselenizeze din cauza unor  defecțiuni tehnice. A reușit să se întoarcă pe Pământ în siguranță. Jim Lovell a murit la 97 de ani.


Sursa Foto: Profimedia/Facebook/Wikipedia Commons

Autorul recomandă: A murit creatorul celebrului joc Call of Duty, într-un accident de mașină. Ce viteză avea Ferrari-ul pe care îl conducea