Ion Iliescu a murit. Fostul președinte al României s-a stins din viață la 95 de ani

Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie. Fostul președinte avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI. Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții.

Cu trei zile înainte de a fi anunțat decesul lui Ion Iliescu, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au transmis că starea de sănătate a fostului președinte este critică, după „instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”.

EXTERNE Cum a reacționat o bătrână din Germania când a aflat că românii sparg seminte: „Ce bine…”

19:13

EXTERNE O lovitură de stat a avut loc în Benin, dar garda prezidențială a reluat controlul după câteva ore. Din 2020, în Africa au avut loc mai multe puciuri

19:07

Ion Iliescu avea cancer pulmonar

Fostul președinte Ion Iliescu a fost internat de urgență, pe 9 iunie, la spitalul SRI, unde s-a prezentat cu o stare generală alterată.

„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior”, anunța Serviciul Român de Informații, în 10 iunie.

La o săptămână după ce Ion Iliescu a fost internat, reprezentanții Spitalului SRI au transmis că fostul președinte al României suferă de cancer pulmonar. La data de 16 iunie, Iliescu a fost supus unei intervenții endobronșice, sub anestezie generală.

„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, au transmis atunci reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu”.

Două zile mai târziu, Ion Iliescu a suferit a doua intervenție chirurgicală, pentru degajarea căilor respiratorii.

„Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante.
Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineață oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilității căilor respiratorii superioare”, au transmis reprezentanții instituției medicale, în 18 iunie.

Ion Iliescu a fost operat și în aprilie 2019, la Institutul „C.C. Iliescu”, diagnosticul fiind atunci de pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.

Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste

După o ascensiune rapidă în forurile de conducere ale Partidului Comunist, Ion Iliescu a fost „exilat” de Nicolae Ceaușescu în poziții de conducere în provincie. Este o figură emblematică a Revoluției, în urma căreia a devenit primul președinte al României democratice, pentru un mandat de doi ani, ulterior câștigând două mandate pline, nesuccesive.

Rolul și responsabilitatea sa în declanșarea și derularea evenimentelor din decembrie 1989, precum și a mineriadelor care au urmat rămân însă să fie determinate în instanță. Tot la judecători se află și cererea de retragere a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, înaintată de Guvern.

Lider al stângii democratice din România, el a fost fondatului Frontului Salvării Naționale (PSD), devenit în 1992 Partidul Democrației Sociale din România, actualul Partidul Social Democrat, pe listele căruia a câștigat trei mandate de senator.

Primul șef de stat al României după Revoluția din 1989 a murit la 95 de ani, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat. Fostul președinte a fost la Spitalul Elias de mai multe ori în ultimii ani, pentru investigații. Din 9 iunie 2025, a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, până la decesul său fiind îngrijit în Secția de Terapie Intensivă.

În ultimii ani, Ion Iliescu s-a retras din viața publică, iar mesajele transmise pe blogul său au fost preponderent comemorative, la moartea unor personalități din România și din străinătate, sau la aniversările importante, inclusiv la 32 de ani de la Revoluție.

Trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității

Ion Iliescu a fost audiat la Parchetul General, la data de 17 aprilie 2018. Foto: Ionuț Mureșan

„România va reuși să-și depășească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democrația nu va fi golită de conținut. România este un proiect al tuturor, pentru toți. Numai așa Revoluția Română are un sens și o finalitate. Merită să ne gândim la asta și să acționăm în consecință”, a fost mesajul transmis de fostul președinte pe 22 decembrie 2021.

Pentru acțiunile sale din decembrie 1989, Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității, în Dosarul Revoluției. Procurorii Parchetului Militar l-au trimis în judecată în iulie 2022, la vârsta de 92 de ani, pentru a doua oară, în stare de libertate. Alături de el au fost acuzați și deferiți justiției Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și fost viceprim-ministru al Guvernului, și Iosif Rus, fost comandant al Aviației Militare.

Potrivit rechizitoriului, în acest dosar, fostul președinte Ion Iliescu este acuzat că ar fi indus în eroare opinia publică prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate, cu consecința amplificării psihozei generalizate a terorismului, în perioada 22-30 decembrie 1989.

În septembrie 2024, Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, pe motiv că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră anterior judecătorii.

Rolul lui Iliescu în procesul cuplului Ceaușescu

Ion Iliescu este cel care a semnat Hotărârea de constituire a Tribunalului Militar Excepțional menit să-i judece pe soții Ceaușescu, proces derulat la Târgoviște. El a semnat documentul în calitate de președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), care și-a asumat preluarea puterii în România, cum a transmis în Comunicatul către țară din 22 decembrie 1989:

„Cetăţeni şi cetăţene,

Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.

Un merit deosebit îl au cei care ani de zile şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viata politică şi economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare.

Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne.

Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale. În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică. Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale”.

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost în final condamnați la moarte. Ei au fost executați în 25 decembrie 1989, la ora 14:45, în incinta unității militare din Târgoviște, informația fiind transmisă la TVR în cursul serii.

Decizia a fost anunțată și prin comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial nr. 3 din 26 decembrie 1989:

„Luni, 25 decembrie 1989, a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.

Capetele de acuzare au fost:

1. Genocid – peste 60 000 de victime.
2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat.
3. Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc.
4. Subminarea economiei naţionale.
5. Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuse la bănci străine.

Pentru aceste crime grave săvârşite împotriva poporului român şi a României, INCULPAŢII NICOLAE CEAUŞESCU ŞI ELENA CEAUŞESCU AU FOST CONDAMNAŢI LA MOARTE şi confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată.”

UM 01417, fosta Școală Superioară de Cavalerie „Ferdinand I”, unde au fost deținuți Nicolae și Elena Ceaușescu între 22-25 decembrie 1989, locul procesului și execuției celor doi dictatori (25 decembrie 1989). Sursa foto: Rezistența urbană

Niciun responsabil după Mineriada din iunie 1990

Ion Iliescu apare și în rechizitoriul Dosarului Mineriadei din iunie 1990 pe care, la finalul anului 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, să îl restituie la Parchetul Militar. Astfel, cercetarea penală a reînceput de la zero.

„14 iunie – 16 iunie 1990 – Mineriada: Ajunși la 4 dimineața în București, minerii sunt conduși spre Piața Universității și clădirile Facultăților de Geologie, Litere, Matematică și Arhitectură. Studenți și profesori deopotrivă sunt bătuți cu lanțuri și bâte. Minerii devastează sediile partidelor istorice, PNȚCD și PNL, unde susțin că au găsit droguri, valută și mașină de scris automată. Locuințele lui Corneliu Coposu și Ion Rațiu sunt de asemenea devastate, iar Marian Munteanu, liderul studenților, este bătut și aruncat în Fântâna de la Universitate. Numeroși manifestanți și oameni obișnuiți, simpli trecători, sunt agresați. Pe 16 iunie, Ion Iliescu le mulțumește minerilor la RomExpo. Oficial, au existat 746 de răniți și 6 morți, însă victimele declară că în realitate intervenția minerilor s-a soldat cu peste 100 de morți”, scriu cercetătorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER).

Imagini de la Mineriada din 13-15 iunie 1990 – TVR:

Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în luna iunie 2017, iar timp de 3 ani a stat în camera preliminară. Judecătorii instanței supreme au decis că trebuie refăcută de la zero ancheta penală, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate. Printre cei trimişi în judecată se numărău fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru infracțiuni contra umanității.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

A fost sau n-a fost Iliescu revoluționar?

Dreptul lui Ion Iliescu de a fi numit oficial revoluționar a ajuns în instanță, după ce Guvernul, prin Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, a decis, în unanimitate, că fostul președinte Ion Iliescu nu îndeplinește condițiile pentru deținerea titlului de „luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite” și a hotărât să se adreseze instanței pentru retragerea acestuia. Documentul a fost adoptat în 31 mai 2022, cu unanimitate de voturi, ca urmare a dezbaterii unei adrese înaintate de Asociaţia 21 decembrie 1989.

Sursa foto: Mediafax foto

În martie 2025, Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi a anulat certificatul de revoluţionar primit de fostul preşedinte Ion Iliescu.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Iliescu Ion. Anulează certificatul preschimbat de luptător remarcat prin fapte deosebite LRM-I seria 00011 emis pe numele pârâtului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal”, se arată în decizia Tribunalului București.

„Vedetă” în presa comunistă

Presa vremii vine să întărească concluziile secretarialului de stat din cadrul Guvernului.

Pagina de Facebook a Cineclic, unde sunt distribuite numeroase imagini din perioada comunistă, a prezentat imagini cu Ion Iliescu în anul 1957, la vârsta de 27 de ani. Potrivit imaginilor, în anul 1957 a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din București „prima conferință pe țară a asociațiilor studențești”.

„Tovarășul Ion Iliescu a prezentat raportul Comitetului de Organizare a Asociațiilor Studențești din Republica Populară România”, arăta propaganda comunistă.

Imagini rare cu Ion Iliescu de pe vremea când era șeful UTC – Foto: Captură TikTok

Pe rețelele sociale circulă imagini de arhivă din anul 1968, când fostul președinte al României, Ion Iliescu, la vremea aceea ocupând funcția de șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), lăuda în discursul său realizările tineretului comunist de la acea vreme.

„Uniunea Tineretului Comunist dă o atenție deosebită în cadrul activităților sale, cultivării tradițiilor mișcării de tineret din țara noastră, de participare a tinerilor pe șantierele patriei pentru construirea de obiective economice, social-culturale în spiritul hotărârii comitetului central al Partidului Comunist Român din decembrie cu privire la activitatea tineretului”, spunea Iliescu.

De asemenea, fostul lider al UTC-știlor lăuda lucrările de mare infrastructură la care participau tinerii din Uniunea Tineretului Comunist. La acea vreme se puneau bazele primei autostrăzi din România – A1 București- Pitești.

Ales prima dată președinte în „duminica orbului”

La scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, în ianuarie 1990, FSN s-a transformat în partid politic.

Ion Iliescu, la petrecerea de la Cernica, din 1999 / Mediafax foto

Pe lista acestuia a candidat Ion Iliescu când a devenit prima dată șef al statului, în urma alegerilor din „duminica orbului”, 20 mai 1990, când a câștigat alegerile cu 85,07% voturi. A câștigat apoi două mandate pline în calitate de președinte al României, 1992 – 1996 și 2000 – 2004.

Între cele două, timp în care în fruntea statului a fost Emil Constantinescu, Ion Iliescu a fost ales senator. În aceeași funcție a fost ales și după plecarea de la Palatul Cotroceni, între 2004 și 2008, când a fost și lider al grupului parlamentar al PSD. În acei ani, participa activ la „băile de mulțime”.

Ion Iliescu a devenit, în 2006, președinte de onoare al PSD și invitat permanent în structurle de conducere ale PSD, dar în 2010, la 80 de ani, a anunțat public că se retrage din toate funcțiile deținute în partid.

Abandonat de mamă, ajutat de Ana Pauker

Copilăria lui Ion Iliescu – născut pe 3 martie 1930, în Olteniţa, judeţul Călăraşi – a fost marcată de pierderea ambilor părinți, conform informațiilor din biografiile publicate de-a lungul timpului și a propriilor declarații.

Tatăl lui, Alexandru, născut tot în Oltenița, a fost comunist ilegalist și, în 1931, a participat, în U.R.S.S., unde ajunsese clandestin, la congresul Partidului Comunist de la Gorikovo. Nu s-a întors imediat acasă, ci a mai stat în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.

Viitorul președinte al României s-a născut pe strada „lăutarilor” din mahalaua OIteniței și la scurtă vreme după naștere a fost părăsit de mama naturală, așa cum a relatat presa.

„Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor”, avea să recunoscă fostul șef de stat într-o scrisoare adresată jurnalistului Cornel Nistorescu.

La vârsta de 9 ani, Ion Iliescu a fost înfiat de matușa lui, Aristița, care avea să ajungă servitoare și bucătăreasă a Anei Pauker, potrivit scrierilor lui Vladimir Alexe („Ion Iliescu – Biografia secretă”). Conform sursei citate, Ana Pauker – devenită în anii 1947-1952  viceprim-ministru și ministru de Externe al României – l-a ajutat pe Iliescu să fie trimis la Moscova pentru a studia la Institutul Energetic.

El a fost  căsătorit din 1951 cu Elena Iliescu, Şerbănescu înainte de căsătorie, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale, și nu are copii.

Ce scrie în biografia oficială

Ion Iliescu, fost președinte al României / Sursa: Mediafax Foto

Ion Iliescu și-a publicat propria versiune a ascensiunii sale pe blogul personal. Fostul președinte a menționat pe blog că, deși a fost „exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de “deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele “revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică.

În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice. S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare”.

Biografia personală integrală:

„Date biografice

– S-a afirmat de tânăr în viaţa publică. În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER).

– În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.

– A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.

– În anii 1967 – 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

– Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de „deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele „revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice. S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.

– În seara zilei de 22 Decembrie 1989, se află printre principalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi devine Preşedinte al CFSN, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei.

– În „Comunicatul către ţară al CFSN”, la elaborarea căruia a participat – şi pe care l-a prezentat la posturile de radio şi televiziune în noaptea de 22 Decembrie 1989 – sunt definite natura politică şi socială a transformărilor care aveau să marcheze ireversibil destinul României: demolarea sistemului totalitar, a monopolului unui singur partid; instaurarea democraţiei, a pluralismului politic, instituirea statului de drept; construcţia societăţii civile, respectul demnităţii şi drepturilor omului; garantarea libertăţii de expresie, de asociere şi manifestare; reforma economică şi tranziţia la economia de piaţă, larga deschidere pe plan internaţional.

– La sfârşitul lunii ianuarie, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale, din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.

– În perioada februarie-mai 1990 este Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, organism nou creat care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluţie.

– La 20 mai 1990 a fost ales Preşedinte al României, pe perioada Adunării Constituante, de doi ani, aşa cum se prevedea în Legea Electorală, conform căreia s-au organizat primele alegeri libere, după aproape o jumătate de secol de totalitarism.

– La alegerile prezidenţiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate în conformitate cu noua Constituţie, a obţinut 7.297.551 voturi, – adică 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optând pentru programul său „Cred în schimbarea în bine a României”. În cursul primului mandat constituţional de şef al statului, priorităţile acţiunii sale au fost: reconcilierea naţională, pactul social, conlucrarea tuturor forţelor politice pentru stabilitatea şi redresarea ţării, tranziţia spre economia de piaţă, reforma economică, protecţia socială, deschiderea spre lume.

– Înscris în cursa prezidenţială din noiembrie 1996 pentru un nou mandat, cu programul „Să continuăm, împreună, schimbarea în bine a României”, în turul al doilea al scrutinului electoral balanţa a înclinat în favoarea contracandidatului său. Este ales senator şi conduce, de pe băncile opoziţiei în anii 1997 -2000, Grupul parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR).

– Conferinţa Naţională Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (azi Partidul Social Democrat) din 17 ianuarie 1997, l-a desemnat preşedinte al PDSR, funcţie în care a fost reales la Conferinţa naţională din 20-21 iunie 1997. În această calitate, a contribuit la reconstrucţia şi edificarea unui partid social-democrat modern, european.

– În urma scrutinului din noiembrie-decembrie 2000, propus şi susţinut de PDSR, obţine un nou mandat prezidenţial cu programul intitulat „Aproape de oameni, împreună cu ei”. Este cel de al doilea mandat constituţional pe care Ion Iliescu îl îndeplineşte în cariera sa postrevoluţionară.

– În decembrie 2004 este ales senator pe listele Partidului Social Democrat şi redevine liderul Grupului parlamentar PSD din Senat.

– În declaraţia din 20 decembrie 2004, din ultima zi a celui de-al doilea mandat constituţional, Ion Iliescu a prezentat un bilanţ al perioadei 2001 – 2004 cuprinzând principalele realizări ale celor 4 ani: consolidarea statului de drept şi a democraţiei, redresarea economică şi socială prin revenirea la principiul creşterii economice şi, pe această bază, ameliorarea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor; reforme pentru modernizarea ţării şi accesul în lumea valorilor democraţiei şi ale progresului contemporan, integrarea europeană şi euro-atlantică, respectiv primirea României în NATO şi finalizarea cu success a negocierilorde aderare la UE şi, ca un corolar al tuturor demersurilor, reconcilierea naţională, pacea şi stabilitatea socială, debirocratizarea instituţiilor statului şi sporirea funcţionalităţii acestora, lupta împotriva corupţiei, consolidarea societăţii civile, implementarea spiritului comunitar european şi raportarea la valorile practice ale acestuia.

– În 10 decembrie 2006 este ales cu unanimitate de voturi Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat.

Alte informații

– Este căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu – numele de fată, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale) fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor.

– Foloseşte în mod curent în activitatea sa limbile franceză, engleză şi rusă.

– În perioada anilor ’80 a fost preşedintele federaţiei române de caiac-canoe.

Activitate profesională

– Sfera formaţiei universitare inginereşti este domeniul hidroenergiei şi al gospodăririi apelor

– Debut profesional în 1955, ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti, sectorul “Sisteme”. Aici particip la elaborarea lucrării de sinteză intitulată “Inventarierea resurselor hidroenergetice ale ţării”.

– În perioada 1979-1984, preiau conducerea Consiliul Naţional al Apelor, unde, de asemenea particip la elaborarea unor studii de specialitate, printre care prima lucrare cu caracter sistemic,– “Programul Naţional de utilizare a resurselor de apă” şi “Schemele de amenajare a bazinelor hidrografice” care vizează totalitatea folosinţelor de apă, în raport cu dezvoltarea economică şi cerinţele de mediu.

– Am susţinut punctele de vedere ale specialiştilor în domeniu, pronunţându-ma împotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, în 1984, am fost demis.

– Din 1984 şi până la 22 decembrie, 1989, ca director al Editurii Tehnice din Bucureşti, îmi continui preocupările profesionale, abordând şi alte domenii conexe, cum sunt ecologia, dezvoltarea durabilă, principiile şi raţiunea progresului economic şi tehnologic contemporan, societatea post-industrială şi informaţională, cunoaşterea.

– Autor a numeroase studii, articole şi comunicări apărute în reviste de specialitate, multe dintre acestea cunoscând dezvoltări succesive în cărţile pe care le public cu o frecvenţă aproape anuală, fie că este vorba despre considerente de principiu şi noi încadrări contextuale ale proceselor dezvoltării economice şi sociale, fie despre transformările structurale din economie şi societate, ori fenomenele integrării şi globalizării, văzute şi analizate ca procese obiective, de natură să accelereze progresul şi să confere un nou echilibru, o nouă ordine lumii noului mileniu.

-Sunt membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi Doctor Honoris Causa al câtorva universităţi din ţară şi străinătate.

– Senator 1996 – 2000

– Presedintele României 1990-1996, 2000-2004

– Senator – Lider Grup Parlamentar PSD, 2004 – 2008”.

Sursa: Blogul personal

Sursa foto: Mediafax