Prima pagină » Știri externe » Merkel l-a avertizat pe Cameron că se apropie de „un punct fără întoarcere” cu UE

Merkel l-a avertizat pe Cameron că se apropie de „un punct fără întoarcere” cu UE

Merkel l-a avertizat pe Cameron că se apropie de
Cancelarul german Angela Merkel l-a avertizat pe omologul său britanic David Cameron, apreciind că se apropie de "un punct fără întoarcere" cu Uniunea Europeană, după afirmațiile sale privind imigrația, conform săptămânalului german Der Spiegel, citat de AFP.

„Pentru prima dată, (David) Cameron își împinge țara spre un punct fără întoarcere în privința apartenenței sale la Uniunea Europeană, spre un punct din care” Berlinul nu se va mai lupta pentru menținerea Marii Britanii în cadrul UE, scrie revista în ediția care va apărea luni, citând surse guvernamentale.

O sursă guvernamentală evocă astfel limitarea numărului de cetățeni care intră în Marea Britanie, avansată de Londra, ca fiind principalul punct de discordie, libertatea de circulație a persoanelor fiind unul dintre drepturile fundamentale acordate cetățenilor din statele membre ale UE.

Merkel i-ar fi spus lui David Cameron cu ocazia unui summit de luna trecută, la Bruxelles, că această propunere lezează principiile Uniunii, relatează Der Spiegel.

În condițiile în care formațiunea eurofobă Ukip înregistrează o creștere continuă, Partidul Conservator britanic, din care face parte Cameron, vrea să limiteze imigrația în Marea Britanie. Premierul a anunțat că va organiza până în 2017 un referendum privind menținerea Marii Britanii în UE, dacă va câștiga alegerile legislative din mai 2015.

Într-un interviu acordat în octombrie publicației britanice The Sunday Times, Merkel a avertizat deja că „lezarea principiului fundamental al libertății de circulație” în cadrul UE nu va fi tolerată de partenerii Marii Britanii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!