Prima pagină » Știri externe » Mii de refugiați pleacă din Finlanda și se întorc în țara lor. Care este motivul

Mii de refugiați pleacă din Finlanda și se întorc în țara lor. Care este motivul

Mii de refugiați pleacă din Finlanda și se întorc în țara lor. Care este motivul
Mii de refugiați irakieni care au ajuns în Finlanda anul trecut au decis să-și anuleze solicitările de azil și să se întoarcă acasă în mod voluntar, din motive familiale sau dezamăgiți de viața în țara nordică, relatează agenția de presă Reuters.

Deși în Germania și în Suedia s-au înregistrat cele mai multe solicitări de azil în cursul anului trecut (1,1 milioane în Germania și 160.000 în Suedia) din Europa, și Finlanda se confruntă cu un val de imigranți în condițiile în care numărul acestora a crescut de aproape zece ori, de la 3.600 cât se înregistraseră în 2014 la 32.500 în 2015.

Aproximativ două treimi dintre solicitanții de azil de anul trecut din Finlanda sunt bărbați tineri din Irak, însă o parte dintre aceștia au început să renunțe la solicitări, pentru a se întoarce în țară, astfel că autoritățile finlandeze vor începe să-i îmbarce în curse aeriene spre Bagdad de săptămâna viitoare.

Potrivit oficialilor finlandezi, circa 4.100 de imigranți și-a anulat cererile de azil, numărul acestora urmând să crească până la 5.000 în lunile următoare.

„Băiețelul meu este bolnav, trebuie să mă întorc acasă”, a declarat Alsaedi Hussein, în timp ce cumpăra un bilet de avion către Bagdad dintr-o agenție turistică din Helsinki.

Patronul agenției, Muhiadin Hassan, a precizat că vinde zilnic între 15 și 20 de bilete de avion spre Bagdad. „A fost o solicitare mare în ultimele câteva luni”, a declarat Hassan.

Majoritatea celor care inițial intenționau să se stabilească în Finlanda au mărturisit serviciilor de imigrație că doresc să se întoarcă la familiile lor, dar unii s-au declarat dezamăgiți de viața în țara nordică.

„Unii spun că durata procesului de obținere a statutului de azilant și condițiile din Finlanda, sau ce li s-a spus de către oamenii cărora le-au plătit sume de bani pentru a ajunge aici nu s-au ridicat la nivel așteptărilor lor”, a indicat Tobias van Treeck, un responsabil al Organizației Internațională pentru Migrație (OMI).

„Unii declară că nu le place mâncarea de aici, că e prea frig sau că nu se simt bineveniți în Finlanda. Sunt multe motive”, explică Hassan, patronul unei agenții turistice din Helsinki.

Aproximativ 80% dintre imigranții care se întorc acasă sunt irakieni. Doar 22 dintre cei 877 de sirieni și 35 dintre cei 5.214 afgani care au depus cereri de azil în Finlanda anul trecut au solicitat să se întoarcă în țările lor.

Finlanda a înăsprit regulile pentru imigranți în ultimele luni împreună cu celelalte state nordice, pregătindu-se să respingă cererile a circa 20.000 de solicitanți înregistrați în 2015. Dar numărul celor părăsesc țara în mod voluntar ar putea reduce această estimare.

Cei mai mulți irakieni care au decis să se întoarcă în țara lor și-au cumpărat din fondurile proprii biletele de avion sau au solicitat ajutor financiar la ambasada irakiană din Helsinki, a precizat Paivi Nerg, un oficial al Ministerului de Interne din Finlanda.

Anul trecut, guvernul finlandez și OIM au acordat ajutor financiar pentru 631 de cazuri de întoarcere, iar anul acesta estimările se situează în jurul aceluiași număr.

Curse pe ruta Helsinki-Bagdad, cu un număr maxim de 100 de pasageri, vor fi efectuate săptămânal, până la ultima solicitare de întoarcere, au precizat oficialii finlandezi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare