Prima pagină » Știri externe » Moscova a anunțat pe cine ar prefera la președinția SUA, după plecarea lui Obama

Moscova a anunțat pe cine ar prefera la președinția SUA, după plecarea lui Obama

Moscova a anunțat pe cine ar prefera la președinția SUA, după plecarea lui Obama
Rusia este pregătită să coopereze cu Hillary Clinton, în cazul în care va obține victoria în alegerile prezidențiale din Statele Unite, a declarat miercuri ministrul rus de Externe Serghei lavrov, relatează portalul Sputnik.

„Dacă Hillary Clinton este aleasă președinta Statelor Unite, noi o vom accepta ca șef al statului”, a spus Lavrov miercuri, într-un interviu pentru posturile de radio Sputnik, Ecoul Moscovei și Govorit Moskva.

Șeful diplomației ruse a subliniat că el nu este de acord cu teoria potrivit căreia Rusia negociază mult mai ușor cu republicanii, decât cu democrații americani.

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, fostă Primă Doamnă, și-a anunțat pe 12 aprilie intrarea în cursa pentru obținerea învestiturii democrate în vederea alegerilor prezidențiale din 2016.

Printre republicanii care și-au anunțat candidaturile pentru fotoliul de la Casa Albă, se află senatorii Marco Rubio, Ted Cruz și Rand Paul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Averile demnitarilor, din nou la vedere, dar în „praguri”. Ce va conține noua fișă publică după decizia CCR
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Paula Seling și-a refăcut viața după divorț. Cine este bărbatul care i-a cucerit inima și cu care a dat lovitura la Mamaia
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?