Prima pagină » Știri externe » Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat /Kievul consideră „NEREALISTE” solicitările Moscovei

Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat /Kievul consideră „NEREALISTE” solicitările Moscovei

Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat /Kievul consideră „NEREALISTE” solicitările Moscovei

Negocierile dintre Rusia și Ucraina, demarate la Istanbul, au durat doar câteva ore, iar, conform unor surse, s-au încheiat deja, Kievul catalogând drept ”nerealiste” solicitările Rusiei.

Surse din cadrul Ministerului turc de Externe au declarat că negocierile au durat mai puțin de trei ore și s-au încheiat fără rezultat, informează site-ul Tagesschau.de.

Moscova ar solicita obținerea controlului asupra unor zone ale frontului aflate sub controlul armatei ucrainene.

”Solicitările sunt peste ceea ce se stabilise inițial”, a afirmat un oficial ucrainean citat de Agenția France-Presse.

Deocamdată, nu există niciun comunicat oficial despre rezultatul întrunirii, dar Administrația de la Kiev a catalogat drept ”nerealiste” solicitările Moscovei.

”Au fost formulate ultimatumuri adresate Ucrainei de a se retrage din anumite zone ale frontului pentru acceptarea unui armistițiu. Au fost și alte elemente care nu pot fi luate în considerare și care nu sunt constructive”, a subliniat un diplomat citat de agenția Reuters.

Turcia, care intermediază negocierile, a cerut instituirea imediată a unui armistițiu în Ucraina.

”Este de o importanță crucială să fie instituit un armistițiu cât mai curând posibil”, a declarat ministrul turc de Externe, Hakan Fidan.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decis, joi, să nu mai participe la negocierile cu Rusia de la Istanbul, în contextul absenței omologului rus, Vladimir Putin.

”Din respect pentru președintele Trump, pentru delegația turcă, pentru președintele Erdogan, și întrucât vreau să fac măcar primii pași spre reducerea tensiunilor, spre oprirea războiului printr-un armistițiu, am decis trimiterea delegației noastre la Istanbul”, a afirmat Volodimir Zelenski.
Joi, președintele SUA, Donald Trump, a minimizat valoarea reuniunii din Turcia, afirmând că Ucraina nu va ajunge la niciun acord cu Rusia până când nu se va întâlni el cu Vladimir Putin.
”Nu se va întâmpla nimic până când Vladimir Putin și cu mine nu ne vom întâlni”, a declarat Donald Trump.
Foto: Profimedia

Citește și:

Friedrich Merz îndeamnă SUA să se consulte cu UE în privința războiului din Ucraina /Starmer: „PUTIN nu vrea nicio pace”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Toți partenerii urmăresc atent ce se întâmplă în România”. Nazare lansează un avertisment privind stabilitatea politică
Digi24
Momentul Mythos și cei cinci zei ai inteligenței artificiale: de ce noul model AI a devenit prea periculos pentru a fi lansat pe piață
Cancan.ro
Ce le spunea Codruța Filip colegilor de la Desafio despre Valentin Sanfira, înainte de divorț. S-a aflat TOT!
Prosport.ro
Un turist care s-a cazat de mai multe ori la hotelul Simonei Halep a lăsat un mesaj pentru personal: „Ne simțim întotdeauna așa”
Adevarul
Povestea arhitectului care a construit Teatrul Național și Hotelul Intercontinental și i-a spus „nu“ lui Ceaușescu
Mediafax
Atenție, șoferi! Țara aleasă de mii de români pentru vacanță impune reguli stricte pentru trusa de prim ajutor
Click
Reacția Oanei Pellea după afișul cu Nea Marin de la terasa Obor: „Ce țară e asta?”. Ce i-a răspuns managerul localului
Digi24
Atuul pe care Rusia l-a recâștigat în relația cu China: Cum l-a ajutat războiul din Iran pe Putin să nu devină vasalul lui Xi Jinping
Cancan.ro
O nouă zi liberă pentru români! Odată adoptată, va deveni a 18-a zi nelucrătoare
Ce se întâmplă doctore
Tabel exclusiv pentru bărbați | Pe ce dată ieși la pensie, în funcție de vârsta ta actuală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum a reușit o chelnăriță din SUA să cumpere în 8 zile 7 mașini de lux și 3 motociclete cu o simplă declarație
Descopera.ro
În ce anotimp sunt bărbații cei mai fertili?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
O lege fără precedent permite condamnarea copiilor de 12 ani la închisoare pe viață