Prima pagină » Știri externe » Nelson Mandela nu moare „pentru că sufletul său nu este împăcat”

Nelson Mandela nu moare „pentru că sufletul său nu este împăcat”

Nelson Mandela nu moare
Agonia lui Nelson Mandela, care se află în stare critică de mai multe zile, se prelungește pentru că "sufletul său nu este împăcat", strămoșii săi fiind iritați de conflictele din familia sa, apreciază lideri tradiționali citați duminică de ziarul The Sunday Times, relatează AFP.

Agonia lui Nelson Mandela, care se află în stare critică de mai multe zile, se prelungește pentru că „sufletul său nu este împăcat”, strămoșii săi fiind iritați de conflictele din familia sa, apreciază lideri tradiționali citați duminică de ziarul The Sunday Times, relatează AFP.

„Sufletul lui Mandela nu este împăcat. Strămoșii se vor liniști abia atunci când rămășițele unor membri ai familiei Mandela vor fi înmormântate din nou la Qunu. Abia atunci Tata (părinte) va fi eliberat”, a declarat pentru săptămânal un lider tradițional din regiunea de unde este originar părintele națiunii, în sud-estul Africii de Sud.

Rămășițele la care se referă sunt corpurile a trei copii ai lui Mandela – Makaziwe, moartă în 1948 la vârsta de nouă ani, Thembekile, mort în 1969 la vârsta de 24 de ani și Magkatho, decedat în 2005 la vârsta de 55 de ani -, care erau înmormântați la Qunu, satul în care și-a petrecut copilăria liderul, dar pe care nepotul său Mandla le-a mutat la Mvezo, satul natal al bunicului său, în 2011.

Mandla, în vârstă de 38 de ani, este șeful familiei și lider tradițional la Mvezo, începând din 2007. El este totodată deputat ANC, partidul aflat la putere.

Șaisprezece membri ai familiei l-au dat pe Mandla în judecată vineri. Potrivit presei locale, ei cer aducerea înapoi a celor trei coșciuge la Qunu, unde sunt înmormântați părinții lui Mandela și unde dorește să fie înmormântat și fostul președinte sud-african.

Documentele judiciare nu au fost făcute publice, deoarece ele ar conține informații confidențiale despre sănătatea eroului luptei împotriva apartheidului, scrie presa.

Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, este spitalizat de la 8 iunie într-un spital la Pretoria pentru o nouă recidivă a unei infecții pulmonare, și se află într-o stare considerată critică, de o săptămână. Însă medicii au anunțat o ușoară ameliorare începând de joi, în contextul în care țara se aștepta la ceea ce este mai rău.

Alt lider tradițional a declarat pentru The Sunday Times că ambulanța care îl conducea pe Mandela la spital, în dimineața de 8 iunie, a făcut o pană pentru că fostul președinte nu vrea să fie spitalizat, ci dorea pur și simplu să moară.

„Mandela trebuia dus înapoi la Qunu pentru a pleca liniștit, în loc să fie menținut în viață de aparate, la Pretoria”, a apreciat el.

NUMERELE EXTRASE LA LOTO PE 30 IUNIE

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Controversă digitală. Prietenos sau pasiv-agresiv? Un emoji, două generații
Digi24
Unde se poate călători în siguranță în 2026: Top 10 cele mai sigure țări
Cancan.ro
Medicii au refuzat dorința familiei lui Mircea Lucescu. Conducerea Spitalului Universitar, de neclintit chiar și după venirea lui Răzvan Lucescu
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Ce s-a ales de utilajele „minune” pentru topirea zăpezii lăsate moștenire de administrația Firea. Explicațiile Primăriei Capitalei
Mediafax
Donald Trump refuză invitația de a veni în România
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Dezamăgirea unei tinere care și-a cumpărat o casă ieftină în Sicilia, entuziasmată după ce a văzut un clip viral
Cancan.ro
-12 grade Celsius până de Paște, în București. Meteorologii Accuweather anunță o scădere drastică de temperatura în Capitală
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? Și-a schimbat radical viața și a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cârlig de remorcă neomologat: Cât e amenda în 2026 și ce trebuie să faci ca să intri în legalitate
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este timpul?