Prima pagină » Știri externe » Netanyahu REGRETĂ atacul ”neintenționat” asupra angajaților umanitari, pe fondul criticilor vehemente ale comunității internaționale

Netanyahu REGRETĂ atacul ”neintenționat” asupra angajaților umanitari, pe fondul criticilor vehemente ale comunității internaționale

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a exprimat regret marți, pe fondul criticilor internaționale, pentru ”incidentul tragic” produs în Fâșia Gaza, referindu-se la moartea a șapte angajați umanitari în urma unui atac aerian efectuat de armata israeliană, precizând că va lua măsuri pentru a nu se repeta o astfel de situație.

”Din nefericire, în ultima zi a avut loc un incident tragic în care forțele noastre militare au atacat neintenționat persoane nevinovate, în Fâșia Gaza. Se întâmplă astfel de lucruri în războaie, vom investiga în totalitate. Avem contacte cu guvernele implicate și ne vom asigura că astfel de lucruri nu se vor repeta”, a declarat Benjamin Netanyahu.

Și Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, a exprimat regret pentru raidul aerian soldat cu moartea angajaților umanitari.

”În calitatea de armată profesionistă cu angajamente în virtutea dreptului internațional, investigăm operațiunile în totalitate și transparent. Exprimăm regrete profunde față de națiunile aliate care au făcut atât de multe și continuă să facă pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Incidentul va fi investigat la cel mai înalt nivel. Vom lansa o investigație asupra acestui incident grav, pentru a reduce riscurile de a se repeta”, a declarat Daniel Hagari, citat de cotidianul The Jerusalem Post.

Șapte angajați ai organizației umanitare World Central Kitchen (WSK) au fost uciși într-un raid aerian israelian efectuat marți dimineață în centrul Fâșiei Gaza.

Atacul a fost condamnat ferm de Uniunea Europeană și de Marea Britanie.

”Condamn atacul și solicit o investigație. În pofida apelurilor noastre de a fi protejați civilii și angajații umanitari, vedem noi victime civile”, a reacționat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Pedro Sanchez, premierul Spaniei, a cerut Israelului să clarifice circumstanțele uciderii angajaților umanitari.

”Sper și solicit ca Guvernul israelian să clarifice cât mai curând posibil circumstanțele atacului brutal soldat cu moartea a șapte angajați umanitari”, a afirmat Pedro Sanchez.

”Ne așteptăm ca Guvernul israelian să furnizeze explicații transparente și complete”, a reacționat, la rândul său, David Cameron, ministrul de Externe al Marii Britanii.

Foto: Profimedia

Citește și:

UE este ”alarmată” de atacul din Siria, iar Spania și Marea Britanie cer CLARIFICĂRI despre uciderea unor angajați umanitari /Iranul amenință Israelul

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Cea mai mare reducere de la LIDL. Produsul care costă doar 6.49 lei, începând de astăzi, în toate magazinele din România
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminații Oase și Maria Pitică, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Power Couple
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Care este cea mai îngrijorătoare problemă pentru români?