Prima pagină » Știri externe » Nicușor Dan vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei, “până când pacea va fi realizată”. Anunțul făcut după Coaliția de Voință

Nicușor Dan vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei, “până când pacea va fi realizată”. Anunțul făcut după Coaliția de Voință

Nicușor Dan vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei, “până când pacea va fi realizată”. Anunțul făcut după Coaliția de Voință

Nicușor Dan a anunțat pe Facebook că a discutat cu liderii europeni, în ultima videoconferință a „Coaliției de Voință”, despre coordonarea eforturilor pentru ajutorarea Ucrainei în fața invaziei ruse.

Președintele susține că liderii europeni vor sprijini în continuare Ucraina în „fața comportamentului agresiv continuu al Rusiei” și a solicitat Kremlinului să oprească atacurile asupra civililor și asupra infrastructurii civile din Ucraina pentru a demonstra că Federația Rusă este cu adevărat angajată într-un proces real de pace.

„Astăzi, în cadrul unei noi videoconferințe a Coaliției de Voință, am discutat despre modul în care ne putem coordona eforturile în sprijinul Ucrainei, înaintea viitoarelor negocieri. Cu toții am fost de acord că unitatea și coordonarea transatlantică în sprijinul Ucrainei rămân sursa noastră de forță în fața comportamentului agresiv continuu al Rusiei. Oprirea atacurilor asupra civililor și asupra infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a arăta că este cu adevărat angajată într-un proces real de pace. Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovați? Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni, până când pacea va fi realizată. Ucraina are nevoie de sprijinul nostru.”

Președintele României a transmis că nu ar trebui luată nicio decizie privind integritatea teritorială a statului ucrainean fără consimțământul guvernului de la Kiev. Nicușor Dan acuză Rusia că nu și-a respectat propriile angajamente de-a lungul istoriei și crede că susținerea Ucrainei și contribuția României la menținerea garanțiilor de securitate presupune o „investiție directă” în propria securitate a statului român.

„Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Acesta este dreptul legitim al Ucrainei. Consolidarea Ucrainei înseamnă consolidarea securității Europei și a regiunii noastre. În cadrul Coaliției, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate – esențiale în acest proces de pace. Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente. Ca vecini ai Ucrainei, contribuția noastră la aceste garanții de securitate înseamnă o investiție directă în propria noastră securitate”.

Coaliția de Voință a fost creată la Londra, pe 2 martie 2025, prin care 31 de state (state membre UE și NATO, precum Canada și Turcia, Japonia, Australia și Noua Zeelandă) s-au angajat să consolideze sprijinul acordat Ucrainei împotriva agresiunii rusești. Șase state membre NATO, Ungaria, Slovacia, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord și Statele Unite ale Americii, nu participă la această coaliție.

Reuniunea „Coaliției de voință”, co-prezidată de președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer,  s-a desfășurat duminică, printr-o video conferință de două ore.

La videoconferința liderilor NATO și UE, au participat președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. La întâlnirea de mâine de la Washington dintre președintele american Donald Trump și Volodimir Zelenski, vor lua parte următorii lideri europeni:

  • Prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer;
  • Președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen;
  • Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz;
  • Președintele Finlandei, Alexander Stubb;
  • Președintele Franței, Emmanuel Macron;
  • Premierul Italiei, Giorgia Meloni;
  • Secretarul general al NATO, Mark Rutte;

Sursa Foto: Profimedia

Autorul recomandă: Liderii europeni discută duminică despre vizita lui Zelenski la Washington. Nicușor Dan, prezent și el la discuții

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Gripă: Două noi decese, înregistrate în România
Digi24
Scandal uriaș la Hollywood: Will Smith, acuzat de „comportament prădător” și „grooming” de un violonist din turneul său
Cancan.ro
Loredana Groza, îngenuncheată de durere la înmormântarea tatălui. Momentul în care artista a cedat lângă sicriu
Prosport.ro
Nepotul lui Țiriac, devastat! Se cunoștea cu prima victimă a incendiului din Elveția
Adevarul
Apelul care ridică semne de întrebare după moartea fiicei lui Tommy Lee Jones. Tânăra ar fi prezentat „modificări de culoare”
Mediafax
Avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș, declanșată accidental de doi schiori
Click
Anunțul momentului pentru românii care stau la casă! Singura construcție din curte pentru care nu mai iei amendă de până la 100.000 de lei
Digi24
Vladimir Putin i-a trimis lui Donald Trump „dovezile” că Volodimir Zelenski a vrut să-l asasineze
Cancan.ro
Cum au apărut Loredana Groza și fratele ei la înmormântarea tatălui lor. Ținuta atipică aleasă de artistă
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului