Prima pagină » Știri externe » O nouă putere mondială intră în clubul statelor care au dezvoltat rachete balistice intercontinentale

O nouă putere mondială intră în clubul statelor care au dezvoltat rachete balistice intercontinentale

O nouă putere mondială intră în clubul statelor care au dezvoltat rachete balistice intercontinentale
Mai multe pe gândul.info

Racheta Balistică, denumită Agni 5, a fost lansată joi dimineața, de pe insula Abdul Kalam, situată în estul Indiei.

Ministerul Apărării din India a precizat că racheta a aburat aproximativ 19 minute și a parcurs distanța de 3.000 de mile (4.828 de kilomteri), iar obiectivele misiunii au fost „îndeplinite cu succes”.

Testul balistic vine după o perioadă de câteva luni în care tensiunile dintre India și China au crescut, existând o dispută teritorială între cele două state în privința unei suprafețe de teren din Himalaya.

De asemenea, testul balistic al Indiei vine pe fondul tensiunilor cu Pakistanul, țară care deține focoase nucleare și cu care India are o relație tensionată.

Potrivit experților, racheta Agni 5 are aproximativ 16 metri și a fost dezvoltată în India. Este cea mai avansată rachetă din seria Agni și are capacitatea de a atige ținte aflate la aproximativ 4.800 de kilomteri. Totodată, Agni 5 are capacitatea de a transporta o încărcătură de 1.5 tone, suficient pentru a fi instalate dispositive nucleare.

După ce programul balistic va fi completat, India va intra în grupul select al statelor care au dezvoltat rachete balistice intercontinentale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!