Prima pagină » Știri externe » O schioare a fost accidentată grav de un avion de mici dimensiuni într-o stațiune din Alpii francezi

O schioare a fost accidentată grav de un avion de mici dimensiuni într-o stațiune din Alpii francezi

O schioare poloneză a fost rănită grav la o mână, joi, de un avion de mici dimensiuni, într-o stațiune din Alpii francezi, relatează Euronews.

Femeia, în vârstă de 55 de ani, a fost lovită în timp ce se afla la schi la Avoriaz, în apropiere de frontiera franco-elvețiană, după ce avionul de agrement a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență.

Avionul a aterizat în stațiune pentru că a suferit o avarie în timpul decolării.

„Am fost la un pas de un dezastru. Avionul a trecut pe sub cablul pentru teleschi, a evitat niște brazi, apoi un grup de copii și a ajuns pe o pistă albastră populară pe care se aflau mai mulți schiori, inclusiv victima”, a declarat o sursă din cadrul serviciului pompierilor pentru Agenția franceză de :știri, citată de televiziunea paneuropeană.

Victima a fost lovită de un „element” al avionului, la bordul căruia se aflau două persoane.

Femeia, care aproape și-a pierdut mâna în accident, a fost transportată cu un elicopter la un spital din regiune.

foto: Twitter

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus