Prima pagină » Știri externe » OIAC a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013

OIAC a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013

OIAC a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013
Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace marți, la Oslo, fiind recompensată pentru eforturile depuse în vederea eradicării acestor arme în lume, inclusiv în Siria, relatează AFP.

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace marți, la Oslo, fiind recompensată pentru eforturile depuse în vederea eradicării acestor arme în lume, inclusiv în Siria, relatează AFP.

„Cu alegerea laureatului din acest an, noi vom încuraja statele care încă nu au aderat la Convenția (privind Interzicerea Armelor Chimice) să o facă”, a declarat președintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland, înainte de a înmâna premiul directorului OIAC, turcul Ahmed Uzumcu.

OIAC numără 189 de țări membre, inclusiv Siria, și este însărcinată să supervizeze punerea în aplicare a acestei convenții care interzice, din 1997, producerea, stocarea și folosirea armelor chimice.

În 16 ani, OIAC a supervizat distrugerea a peste 80% din stocurile de arme chimice declarate în lume.

Doar șase state – Israel, Coreea de Nord, Egipt, Sudanul de Sud, Myanmar și Angola – nu au semnat sau ratificat interdicția.

Nelson Mandela, omagiat în cadrul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru Pace pe anul 2013

Președintele Comitetului Nobel norvegian și laureatul premiului Nobel pentru Pace din acest an i-au adus omagii, marți, lui Nelson Mandela, care a fost recompensat cu prestigiosul premiu în urmă cu 20 de ani, relatează AFP.

„Victoria sa asupra apartheidului, refuzul său de a ceda animozității și setei de răzbunare reprezintă cele mai mari victorii ale umanității”, a declarat președintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, în cadrul ceremoniei de înmânare a premiului Nobel pentru Pace.

„Fără îndoială, Mandela a îndeplinit cele mai exigente cerințe ale premiului” Nobel, a adăugat el.

Mandela, care a decedat joi la vârsta de 95 de ani, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1993 împreună cu președintele sud-african din perioada respectivă Frederik De Klerk, pentru eforturile în vederea reconcilierii pe care le-au depus, după decenii de regim de apartheid.

La rândul său, directorul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Ahmet Uzumcu, care a primit marți premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013 în numele organizației sale, și-a exprimat respectul pentru fostul laureat, pe care l-a considerat „un mare șef de stat, un om cu viziune” și „un om al păcii”.

„Este o mare onoare pentru mine să fiu prezent aici, la 20 de ani după Nelson Mandela”, a declarat Uzumcu pentru AFP.

„El a fost o sursă de inspirație pentru toți cei din generația noastră și sunt sigur că va rămâne pentru generațiile viitoare”, a adăugat el.

În același moment, la mii de kilometri distanță, zeci de mii de sud-africani și numeroși lideri ai lumii, printre care președintele american Barack Obama, îi aduceau omagii lui Nelson Mandela la Soweto, în apropiere de Johannesburg, pe faimosul stadion Soccer City.

Gaidau Ion, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi