Prima pagină » Știri externe » Oligarhul ucrainean Dmitro Firtaș, acuzat în SUA de dare de mită într-o afacere în care este implicată și compania Gazprom

Oligarhul ucrainean Dmitro Firtaș, acuzat în SUA de dare de mită într-o afacere în care este implicată și compania Gazprom

Oligarhul ucrainean Dmitro Firtaș, acuzat în SUA de dare de mită într-o afacere în care este implicată și compania Gazprom
Oligarhul ucrainean Dmitro Firtaș, cunoscut pentru afacerile cu Gazprom, este acuzat de justiția din Statele Unite de dare de mită în legătură cu un proiect minier de 500 milioane de dolari din India, transmite Bloomberg.

Firtaș (48 de ani) susține că dosarul penal este motivat politic.

Potrivit procurorilor americani, omul de afaceri ucrainean ar fi complotat, împreună cu alte cinci persoane, pentru plata unor mite în valoare totală de 18,5 milioane de dolari către oficiali indieni pentru a facilita proiectul, care ar fi generat vânzări de produse din titaniu către mai multe firme, inclusiv o societate americană cu sediul în statul Illinois. Compania americană presupus implicată în dosar nu a fost identificată.

„Firtaș a fost coordonatorul acestui demers”, a declarat într-un comunicat procurorul Zachary Fardon din Chicago, Illinois. Oficialul a precizat că Firaș controlează conglomeratul internațional Group DF.

Firtaș se află în Austria, unde încearcă să blocheze extrădarea în Statele Unite. El a fost reținut în luna martie la Viena, la câteva zile înaintea referendumului prin care Crimeea a optat pentru aderarea la Federația Rusă, și eliberat ulterior pe o cauțiune în valoare de 125 milioane euro. Miliardarul este urmărit penal în SUA începând de anul trecut, însă acuzațiile au fost făcute publice miercuri seară.

Omul de afaceri ucrainean ar putea furniza informații care să confirme suspiciuni de corupție pentru grupul rus Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, potrivit lui Mikhail Korchemkin, fost analist în cadrul Ministerului Gazelor din Uniunea Sovietică și fondator al companiei East European Gas Analysis, cu sediul în SUA.

Astfel de informații ar putea servi autorităților din SUA în vederea justificării unor sancțiuni mai dure împotriva apropiaților președintelui rus Vladimir Putin în urma anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia, susține Korchemkin.

Procurorii din SUA susțin că dosarul împotriva lui Firtaș nu are legătură cu criza din Ucraina.

Firtaș a făcut avere ca intermediar în comerțul cu gaze naturale dintre Rusia și Ucraina, una dintre cele mai mari piețe de export ale Gazprom. Împreună cu un partener de afaceri, Firtaș a controlat jumătate din compania RosUkrEnergo, fondată în 2004, care a fost singurul importator de gaze din Ucraina în perioada 2006-2009, între două dispute Kiev-Moscova privind prețul gazelor și tarifele de tranzit care au perturbat livrările de gaz rusesc către Europa. Celălalt acționar al RosUkrEnergo era grupul Gazprom.

Serviciile de securitate din Ucraina susțineau, în 2005, că „cealaltă jumătate” din RosUkrEnergo ar putea fi controlată indirect de Semion Mogilevici, căutat de Biroul Federal de Investigații din SUA (FBI) în dosare de crimă organizată.

Firtaș a negat în mai multe rânduri orice legătură între Mogilevici și RosUkrEnergo. Contactat de Bloomberg, un avocat al lui Mogilevici, care trăiește la Moscova, a afirmat că clientul său nu a făcut niciodată afaceri cu Firtaș.

Oligarhul ucrainean este apărat de avocatul Dieter Boehmdorfer, fost ministru de Justiție al Austriei, care a declarat pentru Bloomberg că nu poate comenta încă acuzațiile formulate de justiția americană deoarece nu a citit documentele.

Firtaș și ceilalți acuzați din dosar riscă pedepse de până la 20 de ani de închisoare.

Procurorii cer ca Firtaș să renunțe la interesele controlate la Group DF și activele corporației, printre care se numără 18 firme înregistrate în Insulele Virgine și 127 de companii înregistrate în mai multe jurisdicții, printre care Marea Britanie, Germania și Elveția, potrivit procurorului Zachary Fardon.

De asemenea, sunt vizate 41 de conturi bancare controlate de cei 6 acuzați, în valoare totală de 10,6 milioane de dolari.

Una dintre firmele din Group DF, compania vieneză Ostchem Holding, a intrat în 2007 într-un contract cu o firmă din Chicago, numită în dosar „Compania A”, care ar fi dorit să cumpere titaniu și produse din titaniu. Inntermediarul tranzacției a fost o altă firmă afiliată Group DF, Bothli Trade, din Elveția, potrivit procurorilor americani.

Bohtli a încheiat în 2006 un memorandum și cu grupul american Boeing, cu sediul în Chicago, cel mai mare producător de aeronave și sateliți din lume. Grupul Boeing nu este menționat în dosarul formualt împotriva lui Firtaș.

Un alt acuzat în dosarul Firtaș, Suren Gevorgyan, fost director de trading la Ostchem, susține că Bothli Trade nu a fost niciodată nevoită să plătească mită în India, deoarece guvernul indian era entuziasmat de posibilitatea unei investiții Boeing. El a precizat că Boeing a rupt toate legăturile cu Bothli după un an de negocieri și a refuzat alte colaborări cu firma înregistrată în Elveția.

„Am aflat atunci că FBI lansase în 2006 o investigație privind afacerea din India”, a afirmat el, citat de Bloomberg.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful lumii”