Prima pagină » Știri externe » Orașul în care toate școlile au fost închise din cauza poluării. Toxicitatea aerului e echivalentă cu fumatul a 50 de țigări pe zi

Orașul în care toate școlile au fost închise din cauza poluării. Toxicitatea aerului e echivalentă cu fumatul a 50 de țigări pe zi

Orașul în care toate școlile au fost închise din cauza poluării. Toxicitatea aerului e echivalentă cu fumatul a 50 de țigări pe zi
Detalii pe Gândul

Indicele calității aerului, care măsoară concentrația particulelor toxice din aer, se află la un nivel „sever” de 471, în condițiile în care valoarea maximă citită este de 500, iar orice măsurători care depășesc 400 sunt considerate nesănătoase de către autoritățile responsabile cu gestionarea poluării.

Un val dens și maroniu de smog acoperă orașul, iar locuitorii au reclamat simptome precum usturime la nivelul ochilor, iritarea nasului și a gâtului.

Asociația medicilor din India a declarat o urgență de sănătate publică, iar autoritățile au sfătuit grupurile de mare risc – cum ar fi cetățenii în vârstă, bolnavii de inimă și cei cu astm bronșic – să evite ieșirile din casă.

Primăria din New Delhi a precizat că nivelul ridicat al poluării se datorează arderii pășunilor și a unor terenuri agricole de către fermierii din localitățile vecine.

Experții locali susțin că, în anumite zone, nivelul de poluare este de 25 de ori mai mare decât limitele internaționale de siguranță, echivalent cu fumatul a 50 de țigări pe zi. Situația nu se va schimba în următoarele zile, întrucât condițiile de vânt și umiditatea ridicată conduc la o acumulare de poluanți.

Orașul New Delhi se află printre cele mai poluate orașe din lume în ultimii ani, potrivit datelor furnizate de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Acest clasament este condus de regiuni din India, China și Iran.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!