Ministrul pakistanez al Informațiilor, Attaullah Tarar, afirmă că atacurile cu drone au avut loc în trei orașe pakistaneze.
Dând vina pe guvernul taliban pentru atac, el a declarat că „drone mici din Abbotabad, Swabi și Nowshera” au fost doborâte.
Ministrul pakistanez al Informațiilor, Attaullah Tarar, afirmă că atacurile cu drone au avut loc în trei orașe pakistaneze.
Dând vina pe guvernul taliban pentru atac, el a declarat că „drone mici din Abbotabad, Swabi și Nowshera” au fost doborâte.
Update: 10:15 – Iranul s-a oferit să medieze dialogul dintre Afganistan și Pakistan după escaladarea conflictului
Iranul anunță că este dispus să faciliteze dialogul dintre Afganistan și Pakistan, după ce Islamabadul a vorbit despre „război deschis” cu guvernul taliban și a lansat atacuri aeriene asupra Kabulului, în urma ciocnirilor de la frontieră.
„Republica Islamică Iran este gata să ofere orice asistență necesară pentru a facilita dialogul și pentru a spori înțelegerea și cooperarea între cele două țări”, a declarat ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, într-o postare publicată pe X.
در ماه مبارک رمضان، ماه خویشتنداری و تقویت همبستگی در جهان اسلام، شایسته است افغانستان و پاکستان اختلافات موجود را در چارچوب حسن همجواری و از مسیر گفتوگو مدیریت و حلوفصل کنند.
جمهوری اسلامی ایران آماده هرگونه مساعدت در تسهیل گفتوگو و تقویت تفاهم و همکاری میان دو کشور، است. pic.twitter.com/5CI7M456aJ— Seyed Abbas Araghchi (@araghchi) February 27, 2026
Update: 10:05 – China, „profund îngrijorată” de războiul declanșat între Afganistan și Pakistan
China s-a declarat „profund îngrijorată” de războiu pornit în această dimineață între Afganistan și Pakistan.
Beijingul „solicită ambelor părți să rămână calme și să dea dovadă de reținere… să ajungă la un armistițiu cât mai curând posibil și să evite vărsarea de sânge”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Mao Ning, în cadrul unei conferințe de presă periodice.
Ministerul și ambasadele Chinei în Pakistan și Afganistan „colaborează cu părțile relevante din ambele țări în această chestiune”, a adăugat ea.
Update: 9:50 – Talibanii anunță operațiuni ofensive „la scară largă” împotriva armatei pakistaneze
Guvernul taliban a anunțat că Afganistanul a desfășurat operațiuni militare ofensive „la scară largă” împotriva armatei pakistaneze de-a lungul liniei Durand, confruntările durând aproximativ patru ore, potrivit Ministerului Apărării de la Kabul.
Potrivit Ministerului Apărării din Afganistan, confruntările armate au durat aproximativ patru ore și au implicat utilizarea armelor ușoare și medii, în cadrul unei operațiuni coordonate de forțele afgane.
Autoritățile de la Kabul au precizat că operațiunea militară a fost suspendată la miezul nopții, ora locală, în urma unui ordin direct al șefului de stat major afgan. Acesta a declarat că „obiectivele specificate” ale operațiunii au fost atinse înainte de încetarea acțiunilor militare.
Update 8.25 – Rusia cere Afganistanului și Pakistanului să înceteze imediat luptele
Rusia a cerut Afganistanul și Pakistanul să înceteze atacurile transfrontaliere și să-și rezolve diferendele prin mijloace diplomatice, relatează agenția de știri RIA, citând Ministerul rus de Externe.
Ministerul rus de Externe a adăugat că Rusia va lua în considerare posibilitatea de a oferi mediere celor două țări, dacă i se va solicita acest lucru, scrie Aljazeera.com.
Surse din domeniul securității din Pakistan au declarat că atacurile au implicat lovituri aeriene și terestre împotriva posturilor, sediilor și depozitelor de muniție ale talibanilor în mai multe sectoare de-a lungul frontierei.
Ambele părți au raportat pierderi grele, prezentând cifre foarte diferite, pe care Reuters nu le-a putut verifica în mod independent. Un avion pakistanez F-16, fabricat în SUA, a fost doborât de forțele afgane.
„Răbdarea noastră s-a epuizat. Acum este război deschis între noi și voi (Afganistan n.red)”, a declarat vineri ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif.
Escaladarea amenință să declanșeze un conflict prelungit de-a lungul frontierei de aproximativ 2.600 de kilometri, pe fondul unei dispute vechi privind acuzațiile Islamabadului că autoritățile de la Kabul adăpostesc militanți responsabili de atacuri pe teritoriul pakistanez. Talibanii au respins acuzațiile și au susținut că securitatea Pakistanului este o problemă internă.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a afirmat că forțele pakistaneze au efectuat lovituri aeriene în zone din Kabul, Kandahar și Paktia.
Înregistrări video distribuite de oficiali pakistanezi arată focuri de armă și artilerie grea de-a lungul frontierei, precum și coloane dense de fum și incendii în capitala Kabul. Un alt videoclip surprinde o clădire în flăcări, descrisă drept sediu taliban din provincia Paktia.
„Contraatacurile pakistaneze împotriva țintelor din Afganistan continuă”, a transmis purtătorul de cuvânt al guvernului pakistanez, Mosharraf Zaidi, într-o postare pe X, calificând acțiunile drept răspuns la „atacurile afgane neprovocate”.
Martori citați de Reuters din Kabul au relatat că au auzit explozii puternice, sirene de ambulanță și zgomotul avioanelor. Potrivit autorităților pakistaneze, 133 de luptători talibani ar fi fost uciși, peste 200 răniți, 27 de posturi distruse și nouă capturate.
De cealaltă parte, talibanii susțin că 55 de soldați pakistanezi au fost uciși și 19 posturi capturate, în timp ce în rândurile lor ar fi fost uciși opt luptători, alți 11 răniți și 13 civili răniți în provincia Nangarhar.
Pakistanul se află în stare de alertă maximă de securitate de la începutul săptămânii, după ce a lansat atacuri aeriene despre care afirmă că au vizat taberele Tehreek-e-Taliban Pakistan și militanți ai Statului Islamic din estul Afganistanului. Kabulul a declarat că aceste atacuri au ucis 13 civili și a avertizat că va răspunde ferm oricărei agresiuni.
Tensiunile au continuat joi seara, când au izbucnit ciocniri de-a lungul frontierei, după ce talibanii au anunțat atacuri de represalii asupra instalațiilor militare pakistaneze. Ambele părți susțin că au distrus posturi de frontieră în timpul luptelor.