Prima pagină » Actualitate » Categoria de pensionari români care vor primi 500 lei în plus la pensie. Cine se încadrează

Categoria de pensionari români care vor primi 500 lei în plus la pensie. Cine se încadrează

Categoria de pensionari români care vor primi 500 lei în plus la pensie. Cine se încadrează

Unele primării încearcă să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, oferindu-le ajutor direct celor care au cea mai mare nevoie. Așa se întâmplă și la Cluj-Napoca, acolo unde municipalitatea a anunțat un program de sprijin social pentru plata alimentelor, dar și a facturilor sau a taxelor.

Astfel, în cadrul Programului „Alimente”, pensionarii, persoanele cu handicap și alte categorii pot primi tichete sociale de 500 lei/an, cu depunerea cererilor – începând deja de luni, 23 februarie 2026, și până pe 27 noiembrie 2026, potrivit Newsweek.

Așadar, persoanele eligibile din Cluj-Napoca se pot adresa primăriilor de cartier sau sediului Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM) pentru a ridica și depune documentele necesare: formularele de cerere, declarația pe propria răspundere și declarația de consimțământ.

Cine sunt beneficiarii programului

  • Persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
  • Pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare sunt de până la 2.600 lei pentru o persoană singură și 1.700 lei/membru de familie;
  • Șomeri înregistrați (cu sau fără indemnizație de șomaj), cu venituri nete lunare similare;
  • Beneficiari de venit minim de incluziune;
  • Victime ale traficului de persoane;
  • Victime ale violenței domestice.

Documente necesare

Pe lângă cererea și declarația pe propria răspundere, solicitanții trebuie să prezinte, după caz:

Persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate: buletin/carte de identitate și certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat.

Persoanele/familiile beneficiare de venit minim de incluziune, aflate în evidențele DASM, depun doar cererea și declarația pe propria răspundere completată și semnată.

Pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani și șomeri (indemnizați sau neindemnizați):

  • Acte privind componența familiei (buletine/cărți de identitate, certificate de naștere, căsătorie, sentințe de divorț, hotărâri de plasament/adopție/încredințare etc.);
  • Acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei (adeverințe de salariu cu venitul net, cupoane de pensie/șomaj, indemnizații, alocații, alte categorii de venituri realizate în luna anterioară depunerii cererii);
  • Actul de identitate al reprezentantului legal, dacă este cazul;
  • Carnet de evidență vizat la zi – pentru șomeri, sau adeverință eliberată de AJOFM Cluj pentru cei neindemnizați și aflați în căutarea unui loc de muncă.

Victime ale violenței domestice și ale traficului de persoane: buletin/carte de identitate și dovada că sunt victime ale violenței domestice sau traficului de persoane, emisă de furnizorul de servicii sociale.

Persoanele cu handicap grav sau accentuat și beneficiarii de venit minim de incluziune aflați în evidența Direcție de Asistență Socială și Medicală (DASM) depun doar cererea și declarația pe propria răspundere.

Termenul limită și distribuția tichetelor

Formularele trebuie depuse până la ultima zi lucrătoare din luna noiembrie, respectiv 27 noiembrie 2026. După verificarea cererilor și declarațiilor în sistemul informatic PatrimVen al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și în bazele de date ale Primăriei Cluj-Napoca, se va stabili lista finală a beneficiarilor.

Beneficiul de asistență socială sub formă de tichete electronice se acordă sub rezerva achitării de către solicitant a obligațiilor de plată față de bugetul local.

Distribuirea cardurilor pentru beneficiarii noi, care nu au primit tichete sociale în 2025, se va face pe baza unor programări care vor fi comunicate direct acestora.

Autorul mai recomandă:

Categoria de pensionari români care vor primi pensii mai mari de la 1 iulie 2026. Decizia este oficială

Pensii cu 500 lei mai mici pentru acești pensionari din România. Ce s-a întâmplat

Doi pensionari din Elveția au cerut și primit ajutore sociale de sute de mii de euro, timp de zece ani, deși aveau peste un milion de euro în conturi

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Proiect de lege: scutire de impozit pe venit pentru părinții cu doi copii. Măsura merge la vot final în Camera Deputaților
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Capitala a fost bombardată! Un avion a fost doborât în această dimineață. A început războiul dintre cele două țări
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Cele mai stranii locuri din Defileul Dunării. Peșterea care ascundea roiuri înfiorătoare de muște
Mediafax
Cum s-a ajuns la războiul dintre Pakistan si Afganistan
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
BREAKING. Măruță A REVENIT în spațiul monden. A semnat un nou contract în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani în costum de baie! Imaginile care i-au lăsat pe fani fără cuvinte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Arhimandritul Metodie, condamnat definitiv după ce a băut „un litru de vin” și a urcat la volan. Ce pedeapsă a primit
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!