Prima pagină » Știri externe » Patrimoniul cultural al Iranului, amenințat de atacurile americane. Faimoasa „sală a oglinzilor” din Palatul Golestan, distrusă de undele de șoc. „Este o declarație de război împotriva unei civilizații”. Apelul UNESCO

Patrimoniul cultural al Iranului, amenințat de atacurile americane. Faimoasa „sală a oglinzilor” din Palatul Golestan, distrusă de undele de șoc. „Este o declarație de război împotriva unei civilizații”. Apelul UNESCO

Melania Agiu

După cum a transmis, vineri, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, Statele Unite și Israelul au lovit, în timpul războiului declanșat pe 28 februarie în Iran, peste 15.000 de ținte „inamice“. Printre acestea s-au numărat instalații nucleare ale Iranului, nave militare, rafinării petroliere și companii de armament, însă atacurile americano-israeliene au reușit să provoace adevărate pagube și unor monumente culturale importante ale Iranului. Agenția Islamică de Știri a Republicii Iran (IRNA) a prezentat, săptămâna aceasta, o listă cu pagubele suferite de clădiri istorice precum Palatul Golestan sau Marele Bazar din Teheran.

„Conform tratatelor internaționale, atacurile asupra monumentelor istorice și culturale ale țărilor sunt considerate crime de război, iar numeroase situri istorice din țară au fost distruse în războiul dintre regimul sionist și Statele Unite împotriva Iranului”, menționează agenția.

Cele mai grave daune confirmate, până în prezent, au fost înregistrate la Palatul Golestan din Teheran, care datează din secolul al XIV-lea, și la Palatul Chehel Sotoun din secolul al XVII-lea, din Isfahan.

Judecând după înregistrările video și declarațiile publice, niciuna dintre clădirile istorice nu a fost lovită direct de o rachetă, dar unda de șoc provocată de exploziile din apropiere și, probabil, unele fragmente de rachete au spart geamurile și au provocat căderea plăcilor și a zidăriei.

Palatul Chehel Sotoun

Imaginile video de la fața locului au arătat că celebra „sală a oglinzilor” din Palatul Golestan a fost distrusă, iar fragmente din oglinzile fin lucrate erau împrăștiate pe podea.

Elementele din lemn par să fi fost distruse și ele. Palatul Golestan este unul dintre cele mai vechi edificii ale Teheranului și a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO în 2013.

Cel puțin patru situri culturale și istorice, avariate

Agenția culturală a Națiunilor Unite a dezvăluit, miercuri, că patru dintre cele 29 de situri din patrimoniul mondial ale Iranului au fost afectate de la începutul ostilităților și a îndemnat toate părțile să protejeze monumentele de excepție din regiune.

Lazare Eloundou Assomo, directorul Centrului Patrimoniului Mondial, a declarat pentru Reuters: „UNESCO este profund îngrijorată de primele consecințe pe care ostilitățile le au deja asupra multor situri din patrimoniul mondial”, însă nu numai pentru cele din Iran, ci și pentru siturile din Israel, Liban și din întreaga regiune a Orientului Mijlociu.

Assomo a confirmat că Palatul Golestan din Teheran a fost avariat în urma atacurilor americano-israeliene.

Palatul Golestan

Ales drept reședință regală persană și sediu al puterii de către familia regală Qajar, palatul, potrivit site-ului UNESCO, ilustrează integrarea stilurilor europene în arta persană. De asemenea, aici a avut loc ceremonia de încoronare a lui Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, în 1969.

„Uneori îl comparăm chiar cu Palatul Versailles din Franța, și, din păcate, a suferit unele daune. Nu știm încă amploarea acestora. Dar, în mod clar, din imaginile pe care le-am primit, putem confirma… că a fost afectat”, a spus Eloundou Assomo.

Palatul Golestan

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a dat vina pe Israel pentru pagube, pe care l-a acuzat că „bombardează monumente istorice iraniene care datează încă din secolul al XIV-lea”. „Este firesc ca un regim care nu va rezista un secol să urască națiuni cu trecuturi străvechi”, a adăugat el pe X.

Castelul Falak-ol-Aflak, avariat

Un alt monument avariat a fost Castelul Falak-ol-Aflak din orașul Khorramabad, în provincia Lorestan. Potrivit autorităților din regiune, muzeele arheologice și antropologice au fost distruse într-un atac de duminică, în care au fost răniți inclusiv cinci membri ai personalului.

„Din fericire, structura principală a Castelului Falak-ol-Aflak nu a fost avariată”, au declarat autoritățile iraniene.

Comorile culturale din provincia Kurdistan din nord-vestul Iranului au fost, de asemenea, afectate, potrivit presei locale. În Sanandaj, al doilea oraș kurd ca mărime din țară, rapoartele au arătat că palatele Salar Saeed și Asef Vaziri din secolul al XIX-lea, care servesc drept muzee și situri de patrimoniu kurde, au suferit daune la uși și vitralii.

În ultimele zile, au avut loc explozii majore în centrul orașului Isfahan, capitala Iranului în trei epoci istorice, unde o mare parte din arhitectură datează din secolele al XVI-lea până în al XVIII-lea.

Chehel Sotoon a fost cel mai afectat. Au fost raportate ferestre și uși sparte, precum și plăci ceramice desprinse în Palatul Ali Qapu și în mai multe moschei din jurul vastei piețe Naqsh-e Jahan. Videoclipurile filmate de locuitori din interiorul pieței au arătat nori de fum care se ridicau din cauza atacurilor aeriene din apropiere.

Clădirile situate în apropierea zonei tampon a siturilor preistorice din Valea Khorramabad au fost, de asemenea, avariate, a declarat UNESCO, precizând că a comunicat tuturor părților coordonatele principalelor situri culturale și monitorizează pagubele.

„Facem apel la protejarea tuturor siturilor de importanță culturală… a tot ceea ce povestește istoria tuturor civilizațiilor din cele 18 țări ale regiunii”. Valea Khorramabad include cinci peșteri preistorice și un adăpost în stâncă care oferă dovezi ale prezenței umane încă din anul 63.000 î.Hr.

Scuturi albastre pe monumente pentru a fi protejate de bombardamente

Guvernatorul Isfahanului, Mehdi Jamalinejad, a declarat că pagubele au fost provocate chiar și după ce coordonatele siturilor istorice au fost distribuite părților beligerante și după ce pe acoperișurile clădirilor importante au fost amplasate semne cu scuturi albastre – care indică comori istorice în temeiul Convenției de la Haga din 1954 pentru protejarea bunurilor culturale în război.

„Isfahan nu este un oraș obișnuit, este un muzeu fără acoperiș”, a spus Jamalinejad într-un discurs postat pe rețelele de socializare. „În niciuna dintre epocile anterioare, nici în războaiele din Afganistan, nici în cucerirea mogolă, nici măcar în timpul «apărării sacre» (războiul Iran-Irak din 1980-1988) nu s-a mai întâmplat așa ceva.”

„Aceasta este o declarație de război împotriva unei civilizații”, a adăugat el. „Un inamic care nu are cultură nu acordă atenție simbolurilor culturale. O țară care nu are istorie nu respectă semnele istoriei. O țară care nu are identitate nu acordă nicio valoare identității.”, a spus el.

Distrugerea patrimoniului istoric

Siturile afectate se numără printre cele aproape 30 de monumente iraniene desemnate ca fiind sub protecție „specială“ în cadrul Listei Patrimoniului Mondial UNESCO.

Alte repere notabile de pe listă includ Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene, Taj Mahalul și Statuia Libertății.

Comitetul Patrimoniului Mondial al agenției desemnează anual situri considerate „de o valoare excepțională pentru umanitate” și intervine atunci când acestea sunt expuse riscului de distrugere sau deteriorare. Programul oferă țărilor asistență tehnică și formare profesională pentru conservarea siturilor.

Administrația Trump a anunțat în iulie anul trecut că se va retrage din nou din UNESCO. Casa Albă a acuzat agenția că promovează discursul anti-Israel. Decizia nu va intra în vigoare până în decembrie.

Impactul asupra siturilor culturale nu s-a limitat doar la Iran, ci s-a resimțit în întreg Orientul Mijlociu. UNESCO a raportat pagube în Orașul Alb din Israel, Tirul din Liban și în alte locuri. Amploarea și rapiditatea distrugerilor au îngrijorat atât de mult Iranul și Libanul, încât acestea au adresat săptămâna aceasta o solicitare agenției culturale a Națiunilor Unite, UNESCO, pentru a include mai multe situri pe lista sa de protecție sporită.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Când intră pensiile în noiembrie 2026. Ce trebuie să știe pensionarii care primesc banii pe card sau prin Poșta Română
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cât a câștigat FIFA din Cupa Mondială 2026?
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă