Prima pagină » Știri externe » Pentru prima dată după 1979, Iranul numește o femeie ambasadoare. „Discriminarea nu va fi tolerată”

Pentru prima dată după 1979, Iranul numește o femeie ambasadoare. „Discriminarea nu va fi tolerată”

Pentru prima dată după 1979, Iranul numește o femeie ambasadoare.
O femeie a fost numită ambasadoare a Iranului în Malaezia, o premieră în cazul unui post de acest nivel de la Revoluția islamică din 1979, a anunțat Mohammad Javad Zarif, șeful diplomației iraniene, relatează AFP în pagina electronică.

Marzieh Afkham, în vârstă de 50 de ani, este o diplomată de carieră, de peste 30 de ani, și a fost purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din 2013, anul alegerii moderatului Hassan Rohani președinte.

„Alegerea lui Afkham ca ambasadoare a luat câteva minute, dar alegerea succesorului ei a luat patru luni”, a declarat ironic Zarif în cadrul unei ceremonii oficiale, duminică, la Teheran, potrivit agenției oficiale Irna.

Prima femeie purtătoare de cuvânt a diplomației iraniene va fi înlocuită în post de către un bărbat, Jaber Ansari.

Afkham „și-a îndeplinit cu succes misiunea timp de peste doi ani”, a spus Zarif. „Ea a reușit să acționeze cu demnitate, curaj și o viziune anume”, într-o perioadă în care diplomația iraniană a fost deosebit de atent urmărită „de către opinia publică”.

Marzieh Afkham a salutat, la rândul ei, „curajul unei asemenea decizii, încrederea acordată femeilor prin acordarea unor responsabilități și ocazia de a face să avanseze” societatea iraniană.

După ce a fost ales, Rohani le-a cerut miniștrilor săi să numească femei în posturi importante și a subliniat, anterior, că „discriminarea nu va fi tolerată” în Guvernul său. El a numit personal trei femei între cei 11 vicepreședinți.

În pofida unui statut mai bun decât în alte țări din regiune, iranienele se confruntă cu legi care le dezavantajează în probleme legate de căsătorie, divorț sau moștenire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ