Prima pagină » Știri externe » Povestea unei românce obligate să se prostitueze în Spania

Povestea unei românce obligate să se prostitueze în Spania

Povestea unei românce obligate să se prostitueze în Spania
Prostituția a cunoscut o dezvoltare importantă în Spania, pe fondul crizei economice, condamnând la sclavie numeroase femei, între care și românce, un exemplu în acest sens fiind orășelul La Jonquera, unde turismul sexual a devenit principala afacere, comentează The New York Times, în ediția online.

Prostituția a cunoscut o dezvoltare importantă în Spania, pe fondul crizei economice, condamnând la sclavie numeroase femei, între care și românce, un exemplu în acest sens fiind orășelul La Jonquera, unde turismul sexual a devenit principala afacere, comentează The New York Times, în ediția online.

Deși se aștepta la un loc de muncă într-un hotel, atunci când a ajuns din România, în urmă cu două luni, Valentina a aflat de la bărbatul care a adus-o în Spania și pe care îl considera iubitul ei că va munci pe marginea drumului, ca prostituată. Acesta a amenințat-o că o va bate și îi va ucide copiii dacă nu se va supune.

„Pentru mine, viața s-a terminat”, a declarat ea, cu fața în lacrimi. „Nu voi uita niciodată că am făcut așa ceva”, a adăugat femeia.

La Jonquera, situat la granița cu Franța, era odinioară un oraș liniștit unde șoferii de camion se odihneau și unde francezii veneau să cumpere obiecte de lut pictate de mână și produse din piele. În prezent însă, prostituția este principala afacere aici, la fel ca și în restul Spaniei, unde este în general legală.

În timp ce restul economiei Spaniei se luptă cu criza, experții susțin că prostituția cunoaște o mare dezvolare atât în orașele mici, cît și în cele mari. Poliția a salvat recent o tânără româncă în vârstă de 19 ani căreia traficanții îi tatuaseră pe încheietura mâinii un cod de bare și suma pe care aceasta le-o datora: 2.500 de dolari.

În trecut, clienții erau bărbați de vârstă mijlocie, dar în prezent a crescut numărul tinerilor. „Tinerii obișnuiau să meargă în discoteci”, a declarat Francina Vila i Valls, consilier în Barcelona pentru femei și drepturi civile. „Dar acum merg în bordeluri. Este doar o altă formă de distracție pentru ei”, a adăugat ea.

Potrivit raportului pe 2010 privind traficul de persoane al Departamentului american de Stat, între 200.000 și 400.000 de femei lucrează ca prostituate în Spania, 90 la sută dintre ele fiind victime ale traficanților. Oficialii din cadrul poliției spaniole și militanții pentru drepturile omului susțin însă că numărul victimelor este în creștere. Mii de femei sunt forțate să muncească, adeseori pe salarii și mai mici decât în trecut din cauza crizei economice, peste tot, de la cluburi mondene și apartamente private din complexe industriale până la drumuri de țară.

Primarul din La Jonquera, Sonia Martínez Juli, a declarat că orașul, cu o populație de 3.000 de locuitori, are puține resurse pentru a ajuta aceste femei, în timp ce unii politicieni vor interzicerea prostituției în Spania

Autoritățile susțin că femeile pot cere ajutor, dar că majoritatea sunt reticente. Într-o seară, Valentina, care vorbește un amestec de spaniolă cu română, a declarat că nu știe exact cui să se adreseze. Ea a afirmat că a fost deja la poliția locală, dar că i s-a spus că trebuie să meargă la poliția regională din Figueres, la aproximativ 24 de kilometri distanță.

După câteva zile, Valentina nu a mai răspuns la telefon și nu a mai putut fi găsită în locul obișnuit, de pe șosea. Inspectorul Xavier Cortes Camacho, de la departamentul regional de combatere a traficului din Barcelona, a declarat că ea a fost într-adevăr la poliția din Figueres dar că în ultimul minut a refuzat să meargă într-un adăpost și a plecat pe cont propriu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România