Prima pagină » Știri externe » Președintele Băncii Europene: Marea Britanie nu ar trebui să primească niciun favor în negocierile pentru Brexit

Președintele Băncii Europene: Marea Britanie nu ar trebui să primească niciun favor în negocierile pentru Brexit

Președintele Băncii Europene: Marea Britanie nu ar trebui să primească niciun favor în negocierile pentru Brexit
Marii Britanii nu ar trebui să îi fie oferite privilegii speciale la piața comună în timpul negocierilor exitului din Uniunea Europeană, a spus președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi.

„Orice deznodământ ar trebui să fie atins pe premisa că toți participanții la discuții sunt supuși acelorași reguli”, a spus președintele BCE către Parlamentul European într-un discurs de luni. „Este foarte greu să îmi imaginez că o înțelegere în care ar fi percepută ca discriminatorie ar putea juca un rol pozitiv în stabilitatea Uniunii Europene”, a adăugat el.

De la Referendumul pentru Brexit din 23 iunie, guvernul Marii Britanii a încercat să obțină acces la piața comună fără să accepte toate condițiile, în special cele legate de libera circulație a oamenilor.

Polonia, cel mai mare exportator de muncitori în Marea Britanie, s-a alăturat săptămâna trecută unui cor de voci din Europa de Est care semnalează că își vor folosi dreptul de veto în orice înțelegere care ar eroda drepturile cetățenilor săi de a munci în spațiul comunitar.

Draghi a spus că în timp ce BCE nu are un rol oficial în negocierile pentru Brexit, poate să vorbească în calitate de consilier. El a notat de asemenea că banca centrală are jurisdicție asupra sistemului de plată și că ar putea să trebuiască să schimbe cadrul legislativ pentru piețele din uniune.

„Europenii le cer instituțiilor să aducă beneficii tangibile vieții lor de zi cu zi”, a spus el la Bruxelles. „Acțiunile luate de guvernele naționale trebuie să aducă creștere, să reducă șomajul și să dea putere indivizilor, precum și să ofere protecție celor mai vulnerabili”, a adăugat el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Unde este fetița Mădălinei Apostol? Mărturii tulburătoare: 'Miriam a asistat la una dintre tentativele mamei sale'
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
A găsit 2 miliarde de lire italiene puse la saltea de unchiul decedat. Banca refuză să le primească
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Ce se întâmplă doctore
3 zodii care își pot schimba radical direcția la final de septembrie. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Cine a fost la un pas să devină soția regelui Carol I și regină a României?
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!